Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Traian Demetrescu

    Povestea regelui

    În cîrciumă larma se-ntinde,
    Sînt mesele pline de lume;
    Iar fetele-mpart tuturora
    Pahare şi glume...

    Un orb cu o ţiteră-n spate
    S-aşează pe-un scaun de-o parte; —
    Şi berea se varsă-n şiroaie,
    Din halbele sparte...

    — „Să cânte!...” şi orbul începe,
    Şi strunele tainice spun
    Istoria regelui sumbru
    Uitat şi nebun...

    O fată frumoasă ascultă
    Şi-ntreabă : „De ce a murit?”...
    Iar orbul sfîrşeşte povestea:
    „Ea nu l-a iubit!”


    München, 1894




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA