Sănătate / Ştiinţa şi sănătatea |
Uleiul de peşte luat în timpul sarcinii nu duce la copii mai inteligenţi
Administrarea de suplimente de ulei de peşte în timpul sarcinii nu va duce la copii mai inteligenţi, spun rezultatele unui studiu efectuat de cercetătorii australieni.
Cercetătorii de la South Australian Health and Medical Research Institute au descoperit că administrarea în timpul sarcinii de suplimente cu DHA (acid docosahexaenoic), un acid gras omega-3, care se găseşte în uleiurile de peşte, nu influenţează inteligenţa viitorilor copii.
Echipa a urmărit o serie de copii din timpul vieţii intrauterine până la vârsta de 10 ani, şi a găsit o diferenţă neglijabilă în IQ-ul copiilor ale căror mame au luat suplimente de ulei de peşte, comparativ cu cei ale căror mame nu au luat.
Deşi nu a existat nici o diferenţă concretă în IQ-ul copiilor expuşi la beneficiile uleiului de peşte, aceasta a avut ca rezultat mai multe sarcini la termen.
Durata sarcinii a crescut doar puţin în grupul în care s-a admnistrat ulei de peşte, şi nu au existat copiii născuţi înainte de termen.
Totuşi nu este clar dacă acest lucru a fost sau nu, un efect al administrării uleiului de de peşte.