Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Ştiri / Spaţiu

    Un scut invizibil apără viaţa pe Terra

    O echipă condusă de Universitatea din Colorado Boulder a descoperit un scut invizibil aflat la peste 11500 km deasupra Pământului, care opreşte electronii ucigaşi, emişi de furtunile solare, ce trec cu viteze apropiate de viteza luminii în jurul planetei şi constituie o ameninţare pentru astronauţi, sateliţi şi alte sisteme spaţiale.



    Centurile Van Allen.


    Bariera de protecţie a fost descoperită în centurile de radiaţii Van Allen, două inele sferice aflate deasupra Pământului, constituite din electroni şi protoni de mare energie, care sunt ţinute de câmpul magnetic al planetei.

    Centurile, care se extind până la 40000 de kilometri de suprafaţa Pământului, îşi modifică dimensiunile ca răspuns la tulburările energetice ale Soarelui.

    Este ca şi când electronii s-ar lovi într-un perete de sticlă în spatiu. Iniţial s-a crezut că electronii foarte încărcaţi ar devia în jos în atmosfera superioară şi treptat, ar dispărea prin interacţiunea cu moleculele de aer.

    Există mai multe scenarii referitor la ce ar putea crea şi menţine o astfel de barieră.

    Ar putea avea legătură cu liniile magnetice terestre, care prind şi controleaza electronii şi protonii înşirându-i ca mărgelele pe aţă între polii Pământului. Sau ar putea avea legătură cu plasmasfera care începe la aproape 1000 de kilometri de Pământ şi se întinde pe mii de kilometri în centurile Van Allen.

    11 MARTIE 2022



    TE-AR MAI PUTEA INTERESA

    Oamenii de ştiinţă au acum o estimare bună pentru vârsta unuia dintre cele mai neobişnuite sisteme planetare descoperite până în prezent - TRAPPIST-1, un sistem de şapte lumi de mărimea Pământului ce orbitează o stea pitică ultra-rece, la aproximativ 40 de ani-lumină.
    Un asteroid, de mărimea unei case, va trece pe 12 octombrie 2017 la doar 44000 km de Pământ.
    O epocă palpitantă în explorarea sistemului nostru solar s-a încheiat vineri 15 septembrie 2017, când nava spaţială Cassini a intrat în atmosfera lui Saturn, terminând turneul de 13 ani al planetei cu inele.
    Construcţia telescopului sferic cu apertură de cinci sute de metri se va încheia până în septembrie 2016, în provincia Guizhou din sudul Chinei, când va deveni cel mai mare radiotelescop de pe Pământ.
    India a păşit în rândul ţărilor care au folosit tehnologia complexă, de ultimă oră, racheta cu motor criogenic, realizată în totalitate in ţară. Racheta de 415 tone a purtat pe orbită un satelit de comunicaţii de două tone. Această tehnologie foloseşte drept combustibil un amestec de hidrogen şi oxigen lichid super-racit şi până acum a fost dezvoltată doar de câteva ţări.
    Astronomii de la mai multe universităţi, printre care Universitatea Cambridge, care lucrează cu observatorul Chandra X-ray al NASA au văzut cum gigantica gaură neagră Sagittarius A* (SGR A*) respinge „hrana” constând din nori imenşi de gaze, deoarece aceştia nu sunt suficient de reci ca să îi înghită.