Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Afaceri / Finanţe

    Uniunea Economică şi Monetară (UEM)

    Rezultatul procesului stabilit prin Tratatul privind instituirea Comunităţii Europene pentru armonizarea politicilor economice şi monetare în rândul statelor membre şi pentru introducerea monedei euro. Cele trei etape ale UEM sunt: Etapa întâia (1 iulie 1990 – 31 decembrie 1993) a vizat îndepărtarea barierelor din calea liberei circulaţii a capitalului în cadrul UE, o mai bună coordonare a politicilor economice şi o mai strânsă cooperare între băncile centrale; Etapa a doua (1 ianuarie 1994 – 31 decembrie 1998) a constat din înfiinţarea Institutului Monetar European urmată de pregătirile pentru introducerea euro, precum şi evitarea deficitelor excesive şi întărirea convergenţei politicilor (în vederea asigurării preţuri stabile şi finanţe publice solide); Etapa a treia (de la 1 ianuarie 1999) a debutat cu fixarea irevocabilă a cursurilor de schimb, transferul către Banca Centrală Europeană a competenţelor privind politica monetară şi introducerea euro. TFUE nu mai face referire la cele trei etape ale UEM, această terminologie progresivă este depăşită. (BNR)




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA