Editura Global Info / Literatură

Vasile Alecsandri

Arvinte şi Pepelea

VODEVIL ÎNTR-UN ACT

PERSOANE

ARVINTE, de 50 de ani
PEPELEA, de 25 de ani
MĂNDICA, nepoata lui Arvinte

Scena se petrece într-un sat din Moldova, în anul 1864.

Actul I

Teatrul reprezintă o cameră de ţară cu o uşă în fund, altă uşă în dreapta; lângă dânsa, un cui mare în părete; în stânga, fereastă; în fund, un pat acoperit cu scoarţă; alăturea cu patul, un paravan prost; în mijloc, o masă de lemn cu două scaune.

SCENA I

PEPELEA (întră prin fund): Măndică! Măndică!... Unde eşti?... Unde te-ai ascuns? (Merge spre uşa din dreapta, voind s-o deschidă.) Măndică!...

SCENA II

PEPELEA, MĂNDICA (după uşă)

MĂNDICA: Cine-i acolo?

PEPELEA: EU... Pepelea... Ursitul tău, Măndică!

Eu, Pepelea din poveste,
Eu, românul drăgălaş,
Cum n-a fost şi nici nu este
Altu-n sate şi-n oraş!

Eu, nepotul lui Pâcală,
Care-n orice timp şi loc
Râd de proşti, râd de Tândală
Şi de dracul îmi bat joc.

Multe fete după mine
Zac pe coaste şi oftez;
Dar eu numai pentru tine
Inimioara mi-o păstrez.

MĂNDICA: TU eşti, Pepeleo?... Ce caţi?

PEPELEA: Am venit să-ţi spun că-mi eşti drăguţă ca ochii din cap.

MĂNDICA: Aşa să trăieşti?

PEPELEA: Să n-am parte de moşu-tău, giupânu Arvinte, de-ţi spun gugoşi... Da deschide uşa, Măndico, să ne vedem la faţă.

MĂNDICA: Nu pot, că m-o închis moşu-meu cu cheia...

PEPELEA: Elei!... şi de ce te-o închis?

MĂNDICA: Cică să nu mă fure zmeii.

PEPELEA : Mânca-l-ar zmeoaicele, ghiuj afurisit!... Şi ce faci tu acolo singurică?

MĂNDICA: Cos!

PEPELEA: Rochiţa ta de nuntă?

MĂNDICA: Ba nu, antereu lui moş Arvinte...

PEPELEA: Iar îl cârpeşti?... De când te ştiu, alta nu faci... Mai dăunăzi i-ai scos mânicile ca să-i pui spete.

MĂNDIŢA: Acum i-am scos spetele ca să-i fac poale.

PEPELEA: Ha, ha, ha!... O s-agiungă vestit în ţară antereu lui Arvinte, mânca-l-ar guzganii!

MĂNDICA: Pe cine?... pe antereu?

PEPELEA: Ba! pe moşu-tău, că mare zgârcit îi! Îi în stare să taie un fir de mălai în opt... MĂNDICA (râde).

PEPELEA: Măndică!... Ştii una?

MĂNDICA: Ce?

PEPELEA: Te-am cerut ieri dimineaţă la dânsu.

MĂNDICA: Elei! şi ce ţi-o răspuns?

PEPELEA: M-o trimes dracului pomană.

MĂNDICA: Da pentru ce?

PEPELEA: Cică nu-s de neam mare.

MĂNDICA: Auzi!

PEPELEA: De-aceea am hotărât să-i gioc una şi bună...

MĂNDICA: Ce?

PEPELEA: Ce m-a sfătui dracu.

(Se aude afară tuşind şi strănutând.)

PEPELEA: Iaca vine strigoiu.

MĂNDICA: Fugi iute, să nu te găsască aici!

PEPELEA: M-am dus... Să ne videm cu bine, Măndica! Pe unde să ies ca să nu mă-ntâlnesc cu el? Ha! pe fereastă... dos la faţă. (Sare pe fereastă, în timp ce Arvinte întră prin fund.)

SCENA III

ARVINTE (cu giubea sdrenţuroasă)

U! hu, hu, hu! geru-i! (Îşi suflă în pumni.) Bine zice românu, că iarna n-o mănâncă lupu... Am fost să cumpăr un car de lemne; dar mi-o cerut cât dracu pe tată-său şi n-am luat nici o dispicătură, ca să-i viu de hac celui cu lemnu... (Strănută.) Na! că iar m-o prins guturariu. U! hu, hu, hu!... De mi-ar găti Măndica antereu, să pun ceva cald pe mine, că, zău, am îngheţat... Hei! blagoslovită să fie vorba ţiganului: „Mai bine două veri decât o iarnă”.

Banul se câştigă greu,
Dar uşor se cheltuieşte.
Cine-i prost şi derbedeu
Lesne-n lume mofluzeşte;
Însă eu am bani şi minte,
Căci mă chem jupân Arvinte.

(Strănută.)

Într-un ceas bun!

Iarna vine, timpu-i rece,
Eu o las frumos de trece
Şi nu mă-ncălzesc la foc...
Mă-ncălzesc sărind în loc...
Astfel, eu jupân Arvinte
Sunt cu trupul tot ferbinte.

(Strănută.) Ha!... ian aşa... şi la anu cu bine!... (Îşi suflă nasul.) Măndică!... (Se apropie de uşa din dreapta.) Măndică!... Nu răspunde, drăcoaica... Se vede că-i mânioasă c-am închis-o, în odaie... Apoi dă!... cu fetele... vorba ceea... paza bună fereşte primejdia ră... Dumneei, giupâneasa Măndica, era în plecare să se deie în dragoste cu puşchiu cel de Pepelea... un târâie-brâu, care-şi bate gioc de toată lumea!... Atunci s-agiungă... (Se depărtează de uşă.) L-am întâlnit mai dăunăzi şi i-am zis să-mi vândă casa asta, în care şăd acu de doi ani... îi casa lui, hoţu! Cum aş face să i-o ieu pe nimica?... Să-l port cu vorbe, că l-oi însura cu Măndica, pană ce-oi mântui târgu... ş-apoi, de spate şi pe uş-afară. Ha!... iată-l... cică, când vorbeşti de lup, lupu cât cole!...

SCENA IV

ARVINTE şi PEPELEA

PEPELEA: Bună dimineaţa, giupâne Arvinte!

ARVINTE: Ha! ha!... ai vinit, berbantule, ca să sfârşim tocmala pentru casă?

PEPELEA: Aşa, giupâne!

ARVINTE: Fie!... cu toate că n-am nevoie mare de bordeiu tău... însă fiindc-am fost bun prietin cu tată-tău...

PEPELEA: De-aceea ai vre să-mi iei casa pe nimic?...

ARVINTE: Las' nu mai lehăi, după cum ţi-i obiceiu!... Cât cei pe hardughia asta?

PEPELEA: Cât dai d-ta?

ARVINTE: Cât să-ţi dau? Casa-i dărăpănată... are trebuinţă de meremet... streşina-i putredă...

PEPELEA: Vra să zică, nu-ţi place?

ARVINTE: Să ne-nţălegem, fătul meu... Eu primesc să fac o jertfă, cheltuind cu meremetu; însă banii ce-oi cheltui să fie socotiţi drept preţu casei... Te primeşti aşa?

PEPELEA: Bună tocmală!... Dar ceva adalmaş?

ARVINTE: O baniţă de nuci uscate... hai, treacă de la mine; unde-o mers mia, meargă şi suta...

PEPELEA: Bunătatea d-tale!... însă un lucru strică...

ARVINTE: Care?

PEPELEA: Nu-mi plac nucile!...

ARVINTE: Nu fi prost, măi!... O baniţă de nuci vechi, de şase ani... Nu scăpa chilipiriu din mână.

PEPELEA: Ba nu aşa, giupâne!... Almintire... Dă-mi pe Măndica adalmaş!... Vrei?

ARVINTE (în parte): Auzi hâtru!... Să-i dau bunătate de fată, nouă-nouţă, pe-o hardughie veche...

PEPELEA: Ce zici, giupâne? Ne lovim cu târgu?

ARVINTE: Ţi-i dragă fata, hain?

PEPELEA: Dragă, de mor... Mi-o dai de nevastă?

ARVINTE: Om vide... om vide... Hai să facem zdelca mai întâi.

(Scoate hârtie şi călămări din saltarul mesei.)

PEPELEA (în parte): Umblă cu mâţa-n sac, ghiujul... Aţine-te, Pepeleo!...

ARVINTE: Iaca tot ce trebuie pentru scris!... Unde mi-am pus ochelarii ?... (Îi caută peste tot locul.) Unde mi-am pus ochelarii?

PEPELEA (râzând): Nu-i mai căta degeaba, giupâne!

ARVINTE: I-ai găsit?

PEPELEA: Ce să-i găsesc, că-i ai pe nas.

ARVINTE : Oare?... Se vede că de mult ce-am strănutat...

PEPELEA: Ai prins orbu găinilor...

ARVINTE: Cine? eu?

PEPELEA : Ba! ochelarii!

ARVINTE (în parte): Ghidi, obraznic !... (Tare.) Pepelaş dragă, ştii carte?

PEPELEA: Ştiu.

ARVINTE (în parte): Păcat!... (Tare.) Facem zdelca?

PEPELEA: Facem!

ARVINTE: Prea frumos! Iaca scriu. (Scrie.) „Să fie ştiut, prin acest zapis de vecinică vânzare, că eu, Pepelea, am vândut d-sale, giupânului Arvinte, casa mea ce-o am de la părinţi şi că am priimit toţi banii...”

PEPELEA: Ce bani? N-am luat nici o para...

ARVINTE : Aşa-i forma, fătu meu! (scrie) „şi că am priimit toţi banii, în galbini împărăteşti, cu zimţi, fără ca să-mi mai rămâie cuvânt de-a întoarce vrodată tocmala făcută”. (Vorbind.) Bun e aşa?

PEPELEA: Bun!

ARVINTE: Vin' dar de iscăleşte!

PEPEPLEA: Bucuros! însă...

ARVINTE: Ce?

PEPELEA: Să vezi d-ta, giupâne! Bietu răposatu tată-meu mi-a lăsat cu limbă de moarte că, de-a fi să-mi vând casa vrodată, să-mi păstrez în stăpânire cuiu ist mare din părete. (Arată cuiul de lângă uşă.)

ARVINTE : Ce vorbă-i asta!...

PEPELEA: Poronca tatii... n-am ce face!

ARVINTE : Ei! ş-apoi?

PEPELEA: Apoi mai adauge d-ta în zdelcă ce ţi-oi zice eu... scrie...

ARVINTE: Da bine, măi, la ce-a să-ţi folosască ţie un cui în părete?

PEPELEA: La nimic... doar numai să am unde să-mi anin căciula când oi vini la d-ta.

ARVINTE (în parte): Prostu-i, sărmanu! (Râde încet.)

PEPELEA: Ei! scrii?

ARVINTE: Scriu, scriu... spune. (Pufneşte de râs.)

PEPELEA (dictând): „D-lui, giupânu Arvinte, se leagă cu giurământ de afurisenie...”

ARVINTE (în parte): Giurământ!!... de afurisenie!!...

PEPELEA (dictează): „să lase în stăpânirea me cuiu cel mare din păretele din dreapta, fără ca d-lui să se poată atinge de el şi fără ca să se împotrivească vrodată la orice aş vra eu să fac cu pomenitul cui”. Ai scris?

ARVINTE: Am... Na! iscăleşte!

PEPELEA: Bucuros!... (Ia condeiul.) Dar îmi dai pe Măndica?

ARVINTE: Ţi-o dau!... Pune-ţi talpa gâştei pe zdelcă.

PEPELEA: Ba nu! Cheam-o aici pe Măndica...

ARVINTE: N-ai încredere în mine?... Eu, om bătrân, cu frica lui Dumnezău... şi care am fost prietin cu răposatul?...

PEPELEA: Ei, fie! dacă-i aşa... Iaca iscălesc.

ARVINTE (examinând hârtia): Minunat!... Ai o slovă mai citeaţă chiar decât a dascălului Pricochi din Podu-Iloae. (Strânge hârtia în sân.)

PEPELEA: Acum, zi Măndicăi să vie!

ARVINTE: Vrei numaidecât s-o iei?

PEPELEA: Vreu!

ARVINTE: Şi ţi-i dragă de tot?

PEPELEA: De tot!

ARVINTE: Fără şagă?

PEPELEA: Fără!

ARVINTE: Dacă-i aşa, adă mâna-ncoaci, să te duc la Măndica... (Ia pe Pepelea de mână şi-l duce spre uşa din fund.) Da făgăduieşti că-i ţine-o bine!

PEPELEA: Ca pe-o floare!

ARVINTE : Ei, aferim, fătu meu!... Primeşte blagoslovenia me! (Ajungând la uşa din fund.) Şi să ieşi afară, hoţule! că-ţi rup ciolanele!...

PEPELEA: Ce-ai păţit, giupâne?

ARVINTE: A! puşchiule!... ai chitit că ţi-oi da bunătate de fată, nouă-nouţă, în schimb pe-o hardughie veche ca bordeiu tău!... Ai chitit să întri în neamuri, mojâcule ?... Afară!...

PEPELEA: Aşa ţi-i povestea, gârbovitule?... Ei! lasă, că eu ţi-s popa tău de-acu-nainte... M-ai înşălat cu minciuni, păn' ce m-ai pus la mână, şafer bătrân ce eşti...

ARVINTE: Afară!

PEPELEA: Am să-ţi fac zile fripte, ca să pomeneşti de Pepelea cât îi mai trăi!...

ARVINTE: Afară!

PEPELEA: Oi ieşi dacă mi-a place... Am drept să viu aici oricând... să-mi pun căciula-n cui, ş-am să viu zi şi noapte... auzi tu, oftigosule? Ţine-te bine de-acu... atâta-ţi zic. (Iese.)

SCENA V

ARVINTE şi MĂNDICA

ARVINTE (singur): Afară... Ghidi, tricolici neruşinat... să mă ameninţe el c-a vini în casa me, cumpărată cu bani buni şi peşin?... hoţu, ieniceriu, cârjaliu!... Brrr! Îmi curg sloiuri de gheaţă pe spinare de mânie... (Merge de deschide uşa din stânga cu cheia.) Măndică!

MĂNDICA (dinăuntru): Ce este?

ARVINTE: Gata-i antereu?

MĂNDICA: Gata!

ARVINTE: Adă să-l îmbrac, doar m-oi mai încălzi, c-am îngheţat. (Ia antereul şi închide iar uşa.) Ian să videm, bine-i cusut? (Îl dezvăleşte.) I-o scos spetele, de i-o făcut poalele... Minunat!... Spetele-s de prisos... Nu se văd... Ian să-l îmbrac... (Trece după paravan şi-l îmbracă.) Pepelea dracului... l-am pus la mână. Atâta numai mă îngrijăsc... cuiu cel din părete... pare-mi-se că-i un cârcioc... (Iese îmbrăcat cu antereul.) Îi dres cât se poate de bine... şi mă prinde... (îmbracă giubeua.) Iaca cuiu cel cu pricina... dacă l-aş scoate din părete?... Nu se poate, că-s legat cu giurământ de afurisenie!... (Se scarpănă în cap cu ciudă.) Măi, măi, măi... să nu-mi fi pus opinca, berbantu cel de Pepelea?... Ian să merg să mă sfătuiesc cu popa Macovei din sat... El, om cu carte... ştie multe... poate să mă dezlege de giurământ... Hai! bunu-i Dumnezeu, meşter îi Arvinte. (Îşi ia şapca şi iese prin fund, în timp ce Pepelea întră pe fereastă.)

SCENA VI

PEPELEA (la fereastă): Acasă-i strigoiu?... Ba iată-l că iesă... (Sare pe fereastă în casă.) Hup şi eu! (Aduce o frânghie şi o traistă plină cu rufe ude.) Mi-am adus rufele spălate la fântâna din sat, ca să le anin în cuiul meu şi să le întind în odaie. (Anină traista în cui; din traistă curge apă prin odaie.) Ian aşa... Acu să-ntind şi frânghia. (Anină un capăt a frânghiei de cuiul cel mare din păretele din dreapta, iar celalalt capăt îl leagă de alt cui ce se găseşte înfipt în păretele din fund, lângă uşă.) Are să se cam zborşască giupânu Arvinte, d-apoi n-am ce-i face... Cuiu-i-al meu şi am drept de-a pune în el ce-oi vra... Iaca şi frânghia gata... Acu să-mi întind rufele... Ce-aud?... Parcă vine moroiu... Să videţi haz acuş! (Stă lângă uşa din dreapta.)

SCENA VII

PEPELEA şi ARVINTE

ARVINTE (pe pragul uşii din fund): N-am găsit pe părintele Macovei acasă... (Cinci să între, se loveşte cu capul de frânghie şi-i cade şapca şi ochelarii.) Carnacsî! Ce-i asta?

PEPELEA: Ţine-te bine să nu dai rău!

ARVINTE: Tu eşti, antihârţule? Ce câţi aici?

PEPELEA : Nu băga de samă, giupâne!... Îmi întind rufele ca să se usuce.

ARVINTE: Ce face? Strenţele tale în casa me... Da aici îi spălătorie?

PEPELEA: Nu ştiu eu... Cuiu meu...

ARVINTE: Cuiu tău, căpcăunule? (Arătând celalalt cui din fund.) Dar aista tot al tău îi? ha? Cum de-ai îndrăznit să te-atingi de el?

PEPELEA: Ascultă, giupâne!

ARVINTE (furios): Iaca ascult, Pasvantoglu ce eşti! (Smunceşte frânghia din cui şi o azvârle afară.) Da ce te socoţi tu?... Să-mi întinzi frânghii pin casă, ca într-un şopron... să-mi sparg capu la vârsta me?... Afară, pehlivanule!... (Îl împinge de spete.)

PEPELEA: Nu pune mâna că te afurisesc!

ARVINTE: Afurisi-te-ar Zarzavela, să nu te mai văd în ochii mei!

PEPELEA (rezistând pe pragul uşii din fund): Îmi dai pe Măndica?

ARVINTE: Ian aşteaptă să-ţi dau eu o Măndică de corn peste cap. (Apucă un băţ. Pepelea fuge râzând.)

PEPELEA: Sus, părinte, că se udă cărţile!

ARVINTE: Anaftima să fii!

SCENA VIII

ARVINTE (foarte necăjit): Breee!... aista-i Neaga!... Popa Belea. (Calcă în apa ce a curs prin casă.) Da asta ce mai este?... priveşte cum curge apă pin casă... să giuri c-o vărsat Bahluiu. Or să se facă broaşte... (Ia o cârpă şi şterge pe jos.) Poftim!... viaţă-i asta? s-agiung a şterge urmele lui Pepelea... Da de unde, Doamne, iartă-mă, curge şiroiul... (Zărind traista în cui.) Iaca pozna... şi-o aninat traista cu rufe ude în cui... Bată-l potopu, fariseu, să-l bată. Cum i-aş arunca-o în uliţă, de nu mi-ar fi nu ştiu cum de giurământ... Părinţii noştri zicea: „Cine-şi calcă giurământu nu-l primeşte pământu!” şi mă tem că nu mi-oi afla loc pe ceea lume. (Oftează.) Hei, hei! răbdare, Arvinte, fătu meu, răbdare!... (Merge la uşa din dreapta, o deschide şi zice:) Măndică!... adă o lumânare, c-o însărat de tot şi începe a nu să mai videa. (Măndica îi dă o lumânare de seu aprinsă.) Noapte bună, fata mea, noapte bună!... Culcă-te, căci culca tu devreme şi sculatu de dimineaţă e o dovadă de înţălepciune... Priveşte, de pildă, găinile... Noapte bună!... (Închide uşa cu cheia.) Îmi vine să mă culc şi eu... să dorm ca un stăpân vecinic în căsuţa lui. (Merge de-şi drege patul din fund, aşează perina şi-şi pune un ghigilic.) Oi să mă culc îmbrăcat cum sunt, doar mi-a fi mai cald... Brrr!... geru-i... de cască şi mâţile... (Cască.)

(Arie din „Fra-Diavolo”: „Allons, mafemme, il faut dormir”)

Iată ceasul de odihnă!
Oi să dorm... să dorm în tihnă
(cască)
In căsuţa ast-... a mea.
Noapte bună, moş Arvinte.
Fă hor, hor, de-acu-nainte.
(cască)
Fără grijă de belea.
Fă hor, hor şi iar hor, hor,
În somn dulce şi uşor.

(În timp ce cântă, se găteşte de culcat, se întinde pe pat îmbrăcat în antereu, se acopere cu giubeua, îşi trage o cergă pe deasupra, îşi vâră capul în perină şi începe a horăi.)

SCENA IX

ARVINTE şi PEPELEA

PEPELEA (bate la uşă).

ARVINTE (tresare).

PEPELEA (bate mai tare).

ARVINTE (se întoarce în pat cu faţa la părete).

PEPELEA (afară): Giupâne Arvinte!

ARVINTE (deşteptându-se, spăriet): Ha!... ce este?... am visat că s-o spânzurat Pepelea-n cui...

PEPELEA: Giupâne Arvinte!

ARVINTE: Cine-i acolo?

PEPELEA: Eu, Pepelea!

ARVINTE: Iar? Ce câţi noaptea, tricoliciule?

PEPELEA: Deschide-mi să ieu traista din cui!

ARVINTE: Bată-te pârdalnicu, ş-ai agiunge în traista goală!... Auzi! să mă trezască din bunătate de vis!

PEPELEA: Deschizi uşa azi?

ARVINTE: Du-te naibei!

PEPELEA: Dă-mi drumu, că stric uşa... Am treabă la cuiul meu.

ARVINTE (sculându-se): Ei stai, spânzura-te-ai în el!

(Se scoală numai în antereu şi merge de deschide uşa.)

PEPELEA : Bine-am găsit, giupâne!

ARVINTE: Hai! ie-ţi degrabă strenţele şi piei, că răcesc!

PEPELEA (luându-şi traista): Iaca!... frumos antereu porţi... Ian întoarce-te puţin... Ha, ha, ha!... n-are spete... antereu de spătari... cată să şi asuzi în el, giupâne!

ARVINTE: Ieşi! nu lungi vorba.

PEPELEA: Ba nu, zău, când a face pui antereu, să-mi dai şi mie unu de sămânţă.

ARVINTE: Ieşi! îţi zic, obraznicule!

PEPELEA: Îmi dai pe Măndica?

ARVINTE: Măndica? (Scoate un papuc din picior.) Na ! Măndica, Strâmbă-lemne ce eşti!

PEPELEA: Parcă eşti ciofu cel din bortă, c-un papuc şi c-o... (Fuge râzând.)

SCENA X

ARVINTE (închide uşa din fund cu zăvorul, apoi vine posomorât în faţa publicului şi zice): Eeei!... aşa-i c-am păţit-o? Care vra să zică, am casă şi nu-s stăpân într-însa!... Aşă-i că mi-o întors şurubu, puşchiu cel de Pepelea? (Îşi dă tifla.) Na! cap săc... bostan fără sâmburi... Na, na!

Na tifla, Arvinte,
Bătrân fără minte!
Un puşchi de nimică
Te prinse de chică.
Na tifla, mişele,
Un ţine să te-nşele!
Te-or râde golanii,
Ba chiar şi curcanii!

Bree!... aşa ruşine de când sunt n-am păţit!... Îmi vine să-mi calc giurământu... că doar n-oi fi eu cel dintâi... Ba nu, Arvinte dragă... mai bine mergi de te culcă şi rămâi cu sufletu curat... iaca mă duc... (Merge de se pune în pat.) I!... călduţ îi şi bine. (Adoarme cântând încet:)

Noapte bună, moş Arvinte,
Fă hor, hor, de-acu-nainte!

(Începe a horăi.)

SCENA XI

ARVINTE şi PEPELEA

PEPELEA (bate la uşă).

ARVINTE (urmează a dormi).

PEPELEA: Giupâne Arvinte!... hei, giupâne Arvinte!

ARVINTE (cu spasmuri prin somn): Nu lăsa, măi!... nu lăsa!... prinde-l!...

PEPELEA: N-auzi, somnorosule?

ARVINTE (deşteptându-se): Na!... Ce-i? foc?

PEPELEA: Deschide uşa!

ARVINTE: Iar tu eşti, hurezule?... Ce vrei?

PEPELEA : Dă-mi drumu să-mi pun căciula-n cui!

ARVINTE: Du-te pârlei! (Se întoarce la părete.)

PEPELEA: Nu deschizi?... Te afurisesc! Te faci că dormi?... Ei! las' că-ţi vin eu de hac!

ARVINTE (visând): Frânghie... spânzurătoare... Nu... da şăzi binişor, că mă gâdel... Zapis?... A!

PEPELEA (deschide fereasta): Ba că să zici... doarme, povârnitu... Acu-i vremea să-mi întind rufele.

(Sare în odaie, trăgând o frânghie lungă după el, şi merge de leagă un capăt de cui, celalalt capăt e legat afară de un copac. Fereasta rămâne deschisă.)

ARVINTE (dă semne că-i este frig şi se ghemuieşte în aşternut).

PEPELEA: Să-mi întind bine frânghia... aşa... Acu să-mi spânzur averea... (Ia traista de pe fereastă şi anină rufe albe pe frânghie de-a lungul scenei.) Iaca basmalele boieriului; iaca ştergarele boieriului; iaca năframa de vornicel de nuntă...

ARVINTE (strănută).

PEPELEA: Să-i fie de bine!

ARVINTE: Ce dracu, vine un vânt de cele muscăleşti... iar m-o prins gutunariu. (Strănută.)

PEPELEA: Pe braţe, şi la mulţi ani!

ARVINTE: Aud? (Se întoarce.) Piei, drace!... ce-mi văzură ochii?... fereasta-i deschisă!... Ce bulendre-s aiste?

PEPELEA: Ale mele!

ARVINTE : Tu! iar?... tu!... ale tale!

PEPELEA: Eu, iar eu, ale mele!

ARVINTE: Pe unde-ai intrat, potlogariule?

PEPELEA: Pe fereastă...

ARVINTE: Ş-ai lăsat-o dischisă în mez de iarnă! (Se scoală iute.)

PEPELEA: Nu cerca s-o închizi, că trece frânghia!

ARVINTE: Ce frânghie?

PEPELEA: Asta cu rufele... Am legat un capăt de copacu vecinului.

ARVINTE : Breee!

PEPELEA: Precum zici.

ARVINTE : Breee! care vra să zică, tu eşti stăpân aici, şi eu îs de haimana?

PEPELEA: Ceteşte zdelca... cea cu cuiul... ştii?

ARVINTE: Ghidi, şuier viclean !

PEPELEA: N-o scoţi în capăt cu mine, giupâne!... din două, una: ori rupem zapisu de vânzare, ori îmi dai pe Măndica... Alege!... (Se depărtează spre uşa din dreapta.)

ARVINTE (în parte, pe gânduri): Să rup zapisu?... nu-mi vine la socoteală!... să-i dau pe Măndica?... nu-mi vine la kerem!... Cum să fac?... Dac-aş găsi vrun tertip ca să schimb zdelca şi să scot cuiu din ea... Dar ce tertip ?... Hoţu de Pepelea îi cârciocar de frunte... doar numai să-l îmbăt, să-i fur minţile... omul la chef multe face... Minunată idee... Ia să cerc!...

PEPELEA (în parte, observându-l): Oare ce mormoroseşte ursu?

ARVINTE (sculându-se): Pepelaş dragă!

PEPELEA: Aud, giupâne!

ARVINTE: Ţie nu ţi-i frig, fătu meu?

PEPELEA: Ba-ncă cum frig!

ARVINTE: Apoi dar... în loc de-a ne certa împreună, n-ar fi mai nimerit să ne-nţălegem ca doi oameni de treabă, încălzindu-ne c-o stacană de vin? Ce zici tu, Pepelaş dragă?

PEPELEA: Zic că ai dreptate, giupâne! Dar unde să găsim vin la ceasu aista? Jidanii sunt în sărbători şi crâşma-i închisă.

ARVINTE: Unde să găsim vin?... Aşteaptă... am un pui de Cotnari, care face cu ochiul... (în parte.) Am să-l fac cuc! (Scoate de sub pat un ulcior şi două pahare.)

PEPELEA (în parte): Are gând rău, digeratu!

ARVINTE: Iaca toiagu bătrâneţilor şi nebunia tinereţilor!... vin' cole la masă, să înecăm ura în ulcioru ista şi să închiem pace! (Se aşează la masă şi toarnă vin în pahare.)

PEPELEA: Bucuros!

ARVINTE: Da nu închidem fereastă, fătu meu?

PEPELEA: Ba închidem, să nu ne zărească luna.

ARVINTE: Luna? Ha, ha, ha!... Luna-i o şârată bătrână... Multe vede, multe ştie şi tot spăsită se pare.

(Pepelea închide fereastă; apoi vine de se pune la masă în faţă cu Arvinte.)

PEPELEA: Ei, giupâne! Îmi dai pe Măndica?

ARVINTE: Nici vorbă nu-i... dar mai întâi să ciocnim câteva pahare!

PEPELEA: Să ciocnim, giupâne! Noroc şi într-un ceas bun.

ARVINTE: Amin! (Bea.) A!... bun îi.

PEPELEA: Bun... c-a fi din bute.

ARVINTE: Ce plăteşte mii şi sute... Vezi tu, măi băiete!... omul căruia nu-i place vinu îi om rău... să fugi de el păn' la Odobeşti!

PEPELEA: Ş-acolo să te opreşti.

ARVINTE: Şi să nu te mai urneşti!... Eu unu, când beu, îmi vine tot să cânt.

PEPELEA: Cântă, giupâne, că trebuie să fi având glas bun!

ARVINTE: Cum nu?... Am fost dascăl la sfântu Pantilimon. Ascultă! (Râdică un pahar şi cântă:)

(Arie din „Agachi Fluture”)

Când vinul curge în pahare,
Când ochii vesel strălucesc,
Inima-mi saltă şi tresare
De un fior dumnezeiesc.
   Râdic un pahar
Plin, plin,
   De vin de Cotnar
Ah! ah! ah!
Şi mie vesel mi-l închin.
Ah! ah! ah!
Glu, glu, glu, sufletul meu râde,
Glu, glu, glu, raiul se deschide,
Glu, glu, glu, glu, glu, glu
   Şi oricare chin
   Eu mi-l înec în vin.
Chiu!

(Chiuie şi bea.)

(Împreună.)

Glu, glu, glu, sufletul meu râde,
Glu, glu, glu, raiul se deschide,
Glu, glu, glu, glu, glu, glu
   Şi oricare chin
   Eu mi-l înec în vin.
Chiu!

(Beu împreună.)

PEPELEA: Merge la inimă, giupâne!

ARVINTE: Meargă sănătos, că eu nu i-oi zice ho!

PEPELEA (în parte): Pare-mi-se că se cârpeşte moş neagu!

ARVINTE (cam ameţit, în parte): Am să-l fac să prindă prepeliţa de coadă. Las' pe mine!... Eu sunt Arvinte cel cu minte... Arvinte Crişu!

PEPELEA: Giupâne, ştii una?

ARVINTE: Spune băiete, spune, c-apoi ţi-oi răspunde!

PEPELE: Să trăiască moş Noe, cel care-o discoperit via!

ARVINTE: Să trăiască... dar... tata Noe... să trăiască!... el o fost odată român... Cică el avea în corabia sa vro zece antale de Cotnari de pe vremea lui Ştefan-Vodă... Crişu el!... Potopu îl boteza cu apă, el se boteza cu vin, de dimineaţă păn-în sară... ian aşa... (Bea.) Be şi tu, măi Pepeleo!... be, dă-i gât, că te lovesc cu ulcioru-n cap!... Ha, ha, ha!... mare înţălept om mai era tata Noe! El zicea aşa: că numai trii lucruri pe lume sunt bune...

PEPELEA: Care, giupâne?

ARVINTE: Pânea cât de proaspătă, vinu cât de vechi şi nevasta cât de tânără... Crişu el!... zăce antale de Cotnari! Avere, măi... comoară, băiete...

PEPELEA (prefăcându-se că-i ameţit): Hei! căci n-am fost şi eu cu dânsu în corabie!...

ARVINTE: Ce-ai fi făcut, Pepelaş dragă?

PEPELEA: Eu?... l-aş fi dat huştiuliuc! În baltă pe moş Noe, ca să-mi rămâie mie tot vinu!

ARVINTE (beat): Iaca!... bun!... huştiuliuc, tată Noe, huştiuliuc... ştiobâlc!... s-o dus! (Priveşte în jos.) Ian priveşte cum se duce-n fund... s-o duuus!... parapanghelos... ş-am rămas noi stăpâni pe corabie... (Se scoală şi şovăieşte.) Măi, că tulburată-i marea! Nu mă ţine picioarele. (Se loveşte cu capul de rufe.) Bate vântul în pânze... de aceea... (Cătră Pepelea.) Moş Noe... Ian ascultă, moş Noe!...

PEPELEA: Ce-i, nepoate?

ARVINTE: Aşa să trăieşti... strânge-ţi pânzele, că se pre clatină corabia! (Se sprijină de Pepelea.)

PEPELEA: Mergi de te razămă de-un catarg!

ARVINTE: Iaca... m-am răzămat... moş Noe... Ian ascultă, moş Noe!

PEPELEA: Aud, nepoate!

ARVINTE: Cunoşti pe Pepelea?

PEPELEA: Îl cunosc, îi un şiret de frunte !

ARVINTE: Şiret el, dar eu şi mai şi... pune-ţi în gând, moş Noe, că i-am întors un şurub... Ha, ha, ha !...

PEPELEA: Cum?

ARVINTE: I-am luat casa pe nimica... ş-apoi mi ţi l-am chefăluit frumos, de-am prifăcut zapisu cu cuiu...

PEPELEA: Cucui?... Unde ai cucui, nepoate?

ARVINTE: Eu?... cucui... (Se pipăie.) Nu se află... Eu ştiu una şi bună... Are înscris? bine! n-are? şi mai bine! Vorba ceea: Cârc Frangoleo... huştiuliuc... s-o dus...

PEPELEA : Bietu Frangolea!

ARVINTE: Nu-l mai căina... un blăstămat!... ştii d-ta, moş Noe, că Frangolea mi-o cerut pe Măndica?

PEPELEA: O avut obraz?

ARVINTE : Cică are un cui în păretele ista... spune-i să-şi puie pofta-n cui!... Ha, ha, ha !...

PEPELEA: I-am spus-o de mult... dar ştii ce mi-o răspuns?

ARVINTE: Ba!

PEPELEA: Mi-o răspuns că are de gând să se spânzure în cuiu lui, dacă nu-i vei da pe Măndica.

ARVINTE: Spânzure-se sănătos!

PEPELEA: Ba, ferească sfântul!... A zice lumea că l-ai ucis d-ta, în casa d-tale, şi-i cade în criminal!

ARVINTE (buimăcit): Criminal!

PEPELEA: Ş-apoi, haite-n ocnă.

ARVINTE: Ocnă!

PEPELEA: Ş-apoi haite-n ştreang...

ARVINTE (cam trezindu-se): În ştreang? eu? hait! (Rămâne încremenit.)

PEPELEA: Nepoate, nepoate!

ARVINTE: Ce-i?

PEPELEA: Ia-n priveşte colo, la părete!... Iaca Pepelea... El îşi pregăteşte laţul să se spânzure... Nu lăsa!... (Se depărtează de Arvinte şi merge de anină un laţ în cuiul din păretele din dreapta.)

ARVINTE (frecându-şi ochii): Se spânzură!... Cine se spânzură? Criminal! Ocnă!... (Dă cu ochii de Pepelea.) Piei, drace! Iaca!... Ce dihanie-i acolo?... Moş Noe?... Frangoleo!... Pepeleo!...

PEPELEA (Lângă cui): Aud, cine mă cheamă?

ARVINTE: Tu eşti, Pepelaş! Ce faci acolo?

PEPELEA: Nu băga de samă!... Mă spânzur!

ARVINTE (trezindu-se): Te spân... te spânz...?... Nu face una ca asta, că te-i căi mai pe urmă!

PEPELEA: N-am grijă!

ARVINTE: Măi creştine!... da nu te-or îngropa!

PEPELEA: Puţin îmi pasă! (Îşi pune laţul în gât.)

ARVINTE: Da mă bagi pe mine-n belea... Mergi încalţe de te spânzură aiurea... nu în casa mea!

PEPELEA: Ba... aici îmi vine la socoteală... în cuiul meu... Rămâi sănătos, giupâne!

ARVINTE: Da stai, măi nebunule!

PEPELEA: Să ne videm cu bine în căldarea lui Scaraoţchi!

ARVINTE (oţerindu-se): Căldarea cea cu smoală clocotită!... Brrr! Nu da drumu laţului, pehlivanule... Spune, ce vrei?

PEPELEA (cu glas slab): Îmi dai pe Măndica?

ARVINTE: Pe Măndica?

PEPELEA: Răspunde, că mă duc pe ceea lume.

ARVINTE: Stai, nu muri, că ţi-o dau!

PEPELEA: Cheam-o aici dar!

ARVINTE: Iaca o chem, o chem... Măndico! Măndico! (În parte.) Bată-l crucea, antihârţ. (Tare.) Măndico! Măndico!...

SCENA XII

ARVINTE, PEPELEA, MĂNDICA

MĂNDICA (de după uşă): Ce este, moşule?

ARVINTE: Vin' iute, că se spânzură Pepelea de doru tău!

MĂNDICA: Vai de mine!... Pepeleo!

PEPELEA: Aud, Măndică!

MĂNDICA: Dacă mă iubeşti, nu te ucide!

PEPELEA: Fie!... dar vin-aici să ne logodim!

MĂNDICA: Nu pot vini, că-s dizbrăcată.

PEPELEA: Apoi dă inelu tău pintre uşă şi primeşte pe-a meu.

MĂNDICA: Na-ţi-l!

PEPELEA: Giupâne Arvinte, deschide uşa şi-mi adă inelu!

ARVINTE: Eu să ţi-l aduc?

PEPELEA: Iute, iute, că strâng laţu!

ARVINTE (deschizând uşa, în parte): Ce i l-aş strânge eu însumi, de nu mi-ar fi teamă!

PEPELEA (mergând la uşă): Măndico, na inelu meu. (Îi dă inelul pintre uşă şi ia inelul Măndicăi.)

MĂNDICA: Ţine şi tu pe-a meu!

PEPELEA: Noroc bun! Logodna-i făcută... de-acum, moş Arvinte, să te văd c-o claie de nepoţei.

ARVINTE: Pepeli ca tine? Mă ferească Dumnezeu !

PEPELEA: Ian las', moş Arvinte!... nu mai fi supărat, că după ce m-oi însura, prifac zapisu cum ţi-o place... Acu hai să mai tragem o duşcă în sănătatea Măndicăi.

ARVINTE: Fie, fătu meu!... de-acu, noroc şi veselie!

(Ia un pahar cu vin şi chiuie:)

Viaţa se trece cu grăbire,
Anii cei tineri se strecor;
Dar eu nu simt nici o mâhnire,
Căci mă ţin tot pe urma lor.
   Cu al meu pahar
Plin, plin
   De vin de Cotnar
Plin, plin
Şi mie vesel mi-l închin.
Ah! ah! ah!
Glu, glu, glu, suiletul meu râde
etc. etc. etc.

(Împreună.)

Glu, glu, glu, sufletul meu râde
etc. etc. etc.

(Ciocnesc împreună paharele şi chiuiesc.)

(Cortina cade.)

TE-AR MAI PUTEA INTERESA