Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Vasile Alecsandri

    Biserica risipită

    Legendă

    I

    Sus, pe muntele Ceahlău,
    Stă la pândă Duhul rău
    Şi aruncă peste munţi
    Ochii săi şerpii şi crunţi,
    Cu ochirea-i să zărească,
    Vre o pradă sufletească.
    Dar deodată el tresare,
    Căci aude-n depărtare
    Glas de clopot chemător
    Printre munţi răsunător
    Şi cu groază el zăreşte
    Pe câmpia ce-nverzeşte
    O biserică măreaţă
    Strălucind albiu prin ceaţă
    Lâng-a Bistriţei verzi maluri
    Ca un vas frumos pe valuri.

    II

    Satan urlă, Satan zbeară,
    Căci mai vede, vede iară
    Şiruri albe de români,
    De femei cu flori în mâni,
    Şi copii şi mândre fete,
    Şi flăcăi cu negre plete,
    Coborind ca lungă oaste,
    Pe-ale dealurilor coaste,
    Răsbătând codrii pustii,
    Trecând peste ape vii.
    Şerpuind prin văi adânci.
    Sărind peste-nalte stânci,
    Şi-ndreptându-se în cale
    La biserica din vale,
    Unde clopotul suna
    Şi-n văzduh se legăna.

    III

    Satan urlă, Satan zice:
    „Răpezi-mă-voi de-aice,
    Şi în gheară de-o voi strânge,
    Limba-n clopot o voi frânge,
    Vecinic ea să nu mai sune
    Ceasul crunt de rugăciune!...”
    Şi cum zice, în turbare,
    De pe munte falnic sare,
    Aripi negre întinzând
    Şi cu ele-ntunecând
    Şepte codri mari, cărunţi,
    Şepte sate, şepte munţi!
    El se-nalţă şi se lasă
    Pe clopotniţa frumoasă,
    Ca un vultur răpitor
    Pe o lebădă în zbor.

    IV

    Turnul geme-n temelie
    Ca de aspră vijelie.
    Clopotul dogit resună
    Clătinat ca de furtună,
    Şi pe iarbă vestejită
    Cade crucea aurită.
    Iar Satan grozav scrâşneşte,
    Clopotul din turn smunceşte
    Şi-l aruncă-n depărtare
    Peste Bistriţa cea mare.
    „Unde eşti, Dumnezeu sfinte?
    Unde eşti, Doamne părinte?
    De laşi tu pe Duhul rău
    Să calce locaşul tău?”
    Astfel munţii stau privind,
    Către ceruri glăsuind!

    V

    Iară Bistriţa vitează,
    Apele-şi înfuriează,
    Vrând cu zgomot să înece
    Pe Satan în sânu-i rece.
    Ea adună mări de apă
    Şi-ntr-o clipă malul sapă,
    Încât turnul de pe mal
    Cade-n aprigul ei val
    Cu Satan ce se afundă
    Ca un fulger într-o undă!
    Apa saltă, clocoteşte,
    Nici că se mai limpezeşte!
    Şi de-atunci în acel loc
    Ea tot ferbe ca de foc.
    Şi adeseori s-aude
    Resuflând gemete crude.

    VI

    Spun păstorii din Ceahlău
    Că în timpul acel greu
    Cerurile sau deschis
    Ş-un glas tainic ar fi zis:
    „Tu ce-ai fost de iad călcată,
    Mănăstire blăstămată,
    Tu să aibi atunci iertare,
    De blăstăm să ai scăpare,
    Când doi ingeri iubitori
    Într-o noapte fără nori
    S-or opri din a lor cale
    Pe risipurile tale,
    Şi prin dulcea lor iubire
    Ţi-or aduce-a mea sfinţire!...”
    .....................
    — Fost-a, nu, aşa minune?
    Bistriţa o poate spune!


    1862




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA