| Editura Global Info / Literatură |
Vasile Alecsandri
Doina voinicească(A lui Ion Petreanul)1
Bată-l crucea om bogat,
Om bogat şi făr' de sfat!
Toată vara l-am rugat
Sa-mi dea bani pe adunat,
Măcar două, trei parale
Să-mi cumpăr la copii sare,
C-am făcut o turtă-n vatră
Ş-am făcut-o nesărată.
Dacă văzui şi văzui,
Îmi luai coasa din cui
Şi mi-o pusei pe spinare
Şi plecai la Lunca Mare.
Cât o roată de car mare,
Cu trei rânduri de pistoale
Ş-un baltag legat de şale.
Trăsei două, trei pârloage,
Foamea la pământ mă trage!
Dacă văzui şi văzui,
Două, trei cruci îmi făcui,
Luai coasa de picior
Şi-n văzduh îi detei zbor,
Ş-o izbii de-un păducel,
Sări coasa din căţel.
Iaca stăpânul călare
Că-mi aduce de mâncare
Mălai negru zguruit
Şi uscat, şi mucezit.
N-apucai să-mbuc o dată,
Ciocoiul îşi face plată
Şi mă ia la schingiuit
Că nimic nu i-am cosit.
Eu o palmă îi detei
Şi toţi dinţii că-i scosei.
Dacă văzui şi văzui,
Şoim de codru mă făcui
Şi de când m-am haiducit
Drag îmi e drumul cotit.
Când văd tabere venind
Şi ciocoii-nalbăstrind,
Mă fac broască la pământ,
Îmi aşez durda spre vânt
Şi mi-i iau la căutare
De la cap pân-la picioare,
Şi chitesc şi socotesc
Pe unde să mi-i lovesc?
La retezul părului,
Pe din dosul fesului,
Unde-i cald ciocoiului.2
Eu chitesc, durda pocneşte,
Ciocoiul se vârcoleşte
Şi de zile se sfârşeşte.
Las' să moară ca un câine,
Că i-am zis ades: „Stăpâne!
Nu-ţi tot bate joc de mine,
C-a veni vara ca mâine,
De te-oi prinde-n' Lunca Mare
Să-ţi fac divan pe spinare
Şi să te calc în picioare
Ca pe-un şarpe otrăvit,
Ca pe-un duşman ne-mblânzit."
Din volumul Poezii populare ale românilor Partea II: Doine şi hore, adunate şi întocmite de Vasile Alecsandri.
Note
1. Acest Ion Petreanul sau Ion Petrariul, după cum îl numesc unii dintre lăutari, a hoţit sub domnia lui Mihail Sturdza şi a ţinut drumul mai cu seamă în Lunca Mare din Ţara-de-Jos. Începutul baladei lui zice:
Cine trece-n Lunca Mare?
Ion Petreanul călare,
Cu celmaua despre soare,
Cât o roata de car mare,
Cu trei rânduri de pistoale
Ş'un baltag legat de şale.
După ce a fost prins întâia oară, el a fost scăpat din ştreang de mitropolitul Veniamin care îl şi luă pe lângă sfinţia sa în curtea Mitropoliei cu sperare ca îl va aduce astfel pe calea pocăinţei. Zadarnică cercare. Ion Petreanu adeveri proverbul ce zice că „Năravul din născare leac nu are". Într-o primăvară, atras de farmecul vieţii aventuroase, el se făcu nevăzut din Iaşi şi se ivi iarăşi în Lunca Mare cu o ceata de voinici. Hăituit de potiră, ca o fiară sălbatică, şi prins de-a doua oară, el fu spânzurat în câmpul de la Frumoasa, de însuşi tovarăşul său Gavril Buzat, ţigan de soi care primi a se face călău pentru ca să-şi scape viaţa.
Aici e locul să facem observare că niciodată un român nu s-a dedat la trista meserie de călău. Chiar din letopiseţe se vede că toţi călăii au fost străini.Tomşa avea unul pe lângă el care era ţigan şi care, când veneau boierii la curte să se închine Domnului, ziceau: „Măria-ta! s-au îngrăşat berbecii, îs buni de tăiat".
2. Boierii generaţiei trecute care purtau costumul bizantin, adică anteriu, giubea, işlic şi mestii, aveau obiceiul a-şi rade ceafa. La anul 1821, când Tudor Vladimirescu a intrat în Bucureşti, mulţi din boieri înspăimântaţi se schimbaseră în haine proaste, iar pandurii lui Tudor dacă puneau mâna pe vreunul ziceau: „Cataţi-l la ceafă, măi, ca să vedem de-i ciocoi."
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
