| Editura Global Info / Literatură |
Vasile Alecsandri
Dorul româncei
De-ar vrea bunul Dumnezeu
Să-mi asculte dorul meu!
De-aş avea un copilaş,
Dragul mamei îngeraş!
Cât e ziuă, cât e noapte,
I-aş şopti cu blânde şoapte.
Cât e noapte, cât e zi,
Tot la sânu-mi l-aş păzi!
L-aş păzi, l-aş dezmierda,
Mii de sărutări i-aş da,
Şi i-aş zice-ncetiţor:
Nani, nani, puişor!1
De-ar fi cerul cu priinţă
Să-mplinească-a mea dorinţă!
De mi-ar da un băieţel,
Dragul mamii voinicel!
N-ar fi prunc mai fericit
Şi pe lume mai iubit!
Alt copil n-ar fi ca el,
Mititel şi frumuşel!
Obrăjelu-i ca de spume
N-ar avea seamăn pe lume!
N-ar fi ochii nimărui
Dulci ca ochişorii lui!
Iar eu, mândră măiculiţă,
Pe-ai săi ochi, pe-a sa guriţă
Nencetat l-aş săruta,
Săruta şi i-aş cânta.
Şi i-aş face-o descântare
Să ajungă-un viteaz mare,
Un viteaz ce-ar străluci,
Cum n-au fost, nici n-ar mai fi!
Şi l-aş pune să se culce
Pe-al meu sân, legănat dulce,
Şi i-aş zice-ncetişor:
Nani, nani, puişor!
Note
1. Femeile românce au obicei a legăna şi adormi copiii lor cu cântice dulci şi melodioase, în care cuvântul nani, nani răsună ades ca o duioasă dismierdare.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
