| Editura Global Info / Literatură |
Vasile Alecsandri
Însura-m-aş1
Însura-m-aş, însura,
Nu ştiu soacra ce mi-a da?
Coşarca cu fusele,
Costreţul cu mâţele?
Însura-m-aş, însura,
Nu ştiu ce fată-aş lua
Să fie de om bogat,
Rău mi-e teamă de-un păcat!
Ea mi-a cere lumea toată
Făr-a se gândi la plată,
Şi mi-a cere piei de zmeu
Să-ncalţe piciorul său,
Că de capră
Lesne crapă.
Şi de oaie
Se despoaie
Şi de ţap
Îţi sare-n cap!
Aş lua-o de Bărgău,
Mă tem c-a fi lucru rău.
Oi lua o sărmăncuţă
Care poartă opincuţă
Şi cămaşă cu altiţă,
Şi pe şolduri o catrinţă.
Din volumul Poezii populare ale românilor Partea II: Doine şi hore, adunate şi întocmite de Vasile Alecsandri.
Note
1. Însurătorile pentru români sunt un prilej de mari veselii, căci nunţile ţin mai multe zile şi bancheturile nu contenesc. Obiceiurile sunt păzite cu rigurozitate de la moşi-strămoşi în asemenea ceremonii de familie şi sunt foarte interesante de observat. Iată, de pildă, datina împletirii cum se practică în munţii Vrancei.
Vornicelul, ţinând o năframă cusută în mână, merge întovărăşit de alţi doi oameni la părinţii fetei şi zice:
„Buna vreme la cinstita adunare! şi la cinstiţi socri mari! cum trăiţi? cum vă aflaţi?"
Socrii răspund: „Mila Domnului, ne aflăm bine; dar şi dumneavoastră seama vă daţi: pe la noi ce căutaţi?"
Vornicul se închină şi zice: „Noi cum umblăm şi ce căutăm, seama bine ne dăm, frica nimănui nu purtăm. De unde venim ştim, şi unde mergem cunoaştem, că noi suntem soli împărăteşti, oameni buni, dumnezeieşti, şi avem poruncă împărătească, nimeni să nu ne oprească. Deci dvoastră sunteţi rugaţi bine să ne ascultaţi, când vom cuvânta şi seama ne-om da. Al nostru tânăr împărat de cu seară ne-a chemat şi această poruncă ne-a dat: sa strângeţi cete de voinici, cu topoare mari şi mici, ca să fac o vânătoare, de păsări gălbioare, de blânde căprioare. Noi cu toţii ne-am supus, la vânătoare ne-am dus. Iar împăratul îndeseară zări o urmă uşoară de sprintenă fiară. Unii ziseră că-i urmă de pasăre de rai, să fie împăratului bună de trai. Alţii ziseră ca-i urmă de zână, să fie împăratului grădină, de frumoase roduri plină. Atunci tânărul nostru împărat în scări de aur s-a ridicat, peste mândra oaste a cătat şi a zis: Cine-a fi în stare să prindă o fiară şi pe urmă-i să se ducă şi răspuns apoi s-aducă? Atunci noi ne-am ales şi pe loc am purces din urmă în urmă, ca păstorul după turmă. Şi venind noi trei voinici, şi ajungând pe aici cu suflarea vântului, pe faţa pământului, am zărit căzând pe casă o stea mândră, luminoasă, ş-am mai văzut o floricea mai mândră decât o stea, care-n flori înfloreşte, dar de rodit nu rodeşte. Împăratul nostru o vrea şi ne-a trimis după ea, ca să i-o ducem mireasă, sa şi-o facă-mpărăteasă!
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
