Editura Global Info / Literatură |
Vasile Alecsandri
La Sevastopol
În zgomotul de tunuri ce tună nencetat
La Crâm, pe triste ţărmuri, mă primblu întristat,
Şi-n cale-mi, pretutindeni, calc ţărnă de morminte
Sub care zac perdute grămezi de oseminte.
Pe cerul alb de toamnă zbor bombele vuind
Şi cad pintre risipuri ca fulgerul trăsnind.
Pământul împrejuru-mi, săpat in lungi tranşele,
E plin de arme rupte, de glonţi şi de ghiulele.
Un şir de mari corăbii stau înnecate-n port.
Oraşul Sevastopol ars, dărâmat şi mort
Întinde pe o culme ruina sa măreaţă,
Fantasmă învelită c-un giulgi de albă ceaţă!
O, ce spectacol mare de mari deşertăciuni
Cu fală-acoperite de-a gloriei cununi!
Cât sânge, câte chinuri şi câtă grozăvie
Pentr-un monarc despotic şi oarba sa trufie!
Trecut-au pe aice cutremur sfărmător?
Potop trimis din ceruri cu foc pedepsitor?
Nici aprigul cutremur, nici flacăra cerească,
Dar au trecut urgia şi ura omenească!
Şi au lăsat în urmă grămadă la un loc
O lungă risipire cenuşărită-n foc.
Şi multe, fără număr, de tainice mormânturi
Pe care sfânta cruce se clatină de vânturi!...
Când va sosi, o! Doamne, un timp mai mângăios
În care să pătrundă cuvântul lui Cristos?
Să peară duşmănia din trista omenire.
Să nu mai fie omul unealtă de peire?
Când resări-va-n ceruri frumoasa, blânda zi
Ce din orbire cruntă pe regi îi va trezi?
Ş-a respândi în lume simţiri mântuitoare,
Dreptatea, libertatea, frăţia-ntre popoare?...
Perdut în gânduri astfel pe câmp me rătăcesc
Şi-ntr-o adâncă râpă cu jale me opresc
Lâng-un mormânt, la umbră sfărmat de-o bombă groasă
Ce din văzduh căzuse pe marmura lucioasă.
Se sparse bomba-n două, ş-acuma negru-i sân,
Ca trista cupă-a morţei, de rouă era plin;
Iar din mormântul rece prin marmura zdrobită
Crescuse şi-nflorise o mică mărgărită.
O! Taină-a Providenţei!... Unealtă de omor
Se schimbă pentru păsări în vas recoritor!
Din moarte naşte viaţă, din întuneric soare,
Din ţărna mormântală răsare dulce floare!
O! Doamne! fie, fie ca sângele vărsat
Pe sub aceste ziduri într-un răsboiu turbat
Să deie-o roadă bună, un drept de re-nviere
Pentru-a mea ţară scumpă ce zace în durere!
Sevastopol, 1855