Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Vasile Alecsandri

    Moldova în 1857

    Scumpă Moldovă! ţară de jale!
    Ah! în ce stare tu ai ajuns!
    Lasă-mă-a plânge rănile tale,
    Căci pân-în suflet mă simt pătruns!

    Tu, ce eşti bună, dulce, iubită,
    Tu, ce eşti fiica lui Dumnezeu,
    Cum te loveşte soarta cumplită!
    Cum te îneacă amarul greu!

    Lupii, şi corbii, şi vulpi străine
    Fac a lor hrană din corpul tău,
    Şi tu, Moldovă, plăteşti cu bine
    La toţi aceia care-ţi fac rău!

    O! cât de crunte ş-otrăvitoare
    Sunt pentru tine a lor muşcări,
    Când ei cu buze sfâşietoare
    Răspund l-ale tale dulci sărutări!

    Dar mult mai aprig trebuie să fie
    Chinul ce suferi, amarul chin,
    Când vezi chiar fiii-ţi cu duşmănie
    Rupându-ţi sânul de amor plin!

    Mamă duioasă, tristă,-n cădere,
    Cu agonie mâinile-ţi frângi,
    Şi nu-ţi rămâne nici o putere,
    Nici glas, la lume ca să te plângi!

    Când ridici fruntea, jos în ţărână
    O-mpinge, o calcă duşman picior!
    Când ridici glasul, o cruntă mână
    Îi curmă-ndată geamătu-n zbor!

    Dar cât va bate inima-n mine,
    Eu în veghere la luptă-oi sta,
    Şi, cu tărie, eu pentru tine
    În faţa lumii voi protesta!

    Pentru coroana-ţi de suverană,
    Pentru-al tău nume şi al tău drept
    Eu înfrunta-voi hidra duşmană
    Ş-un scut ţi-oi face din al meu piept!

    Voi zice ţie: Mamă-ntristată!
    Prinde la suflet învietor,
    Căci tu scăpa-vei de munci odată
    Şi-i avea parte de viitor!

    Las să te prade hoţii în taină,
    Să urle lupii în urma ta.
    Lasă-i să rupă mândra ta haină...
    Haină mai mândră tu vei purta!

    În zadar răii vor în orbire
    Cereasca lege a-mpotrivi.
    Cerul voieşte a ta mărire,
    Şi tu, Moldovă, mare vei fi!

    În zadar cearcă ei să ridice
    Un zid pe Milcov, despărţitor.
    Cădea-va zidul, şi tu, ferice,
    Vei fi unită cu a ta sor.

    Căci tot se află în Românie
    Inimi aprinse de-un sacru dor,
    Ce vor românul ca să re-nvie
    Mare, puternic, ca dorul lor!

    E scrisă-n ceruri sfânta Unire!
    E scrisă-n inimi cu foc ceresc!
    O! Românie! l-a ta mărire
    Lucrează braţul dumnezeiesc!

    Voi zice, zice până la moarte
    Celor ce-s duşmani neîmpăcaţi:
    O! voi, unelte de rele soarte
    Pentru românii ce vă sunt fraţi!

    Voi, care înşivă cu-a voastre mâine
    Mormântul ţării l-aţi pregătit,
    Ş-aţi muşcat mâna ce vă dă pâine,
    Şi-aţi rănit sânul ce v-a iubit!

    Voi, care ţării plătiţi cu ură
    Când ea vă cheamă dragii săi fii,
    Uitând Dreptate, Lege, Natură,
    Uitând că înşivă aveţi copii,

    Blestemul ţării tunând să cadă
    Pe capul vostru nelegiuit!
    Blestem şi ură!... Lumea să vadă
    Cât rău în lume aţi făptuit!

    Fie-vă viaţa neagră, amară!
    Copii să n-aveţi de sărutat!
    Să n-aveţi nume, să n-aveţi ţară,
    Aici să n-aveţi loc de-ngropat!

    Şi când pe calea de vecinicie
    Veţi pleca sarbezi, tremurători,
    Pe fruntea voastră moartea să scrie:
    Duşmani ai ţării! Cruzi vânzători!


    Iaşi, 1857




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA