Editura Global Info / Literatură |
Vasile Alecsandri
Noaptea Sfântului Andrii
Zgomot trist în câmp răsună!
Vin strigoii, se adună,
Părăsind a lor secrii.
Voi, creştinelor popoare,
Faceţi cruci mântuitoare,
Căci e noaptea-ngrozitoare,
Noaptea Sfântului Andrii!
Vântul suflă cu turbare!
A picat stejarul mare,
Cerul s-a întunecat!
Luna saltă-ngălbinită,
Pintre nouri rătăcită,
Ca o luntre părăsită
Pe un ocean turbat.
Bufnele posomorâte,
În a lor cuiburi trezite,
Ţipă cu glas amorţit.
Lupii urlă împreună,
Cu ochi roşi ţintiţi la lună,
Câmpul geme, codrul sună,
Satan pe deal s-a ivit!
Iată-l! iată, Satan vine,
Răzbătând prin verzi lumine,
Pe-un fulger scânteitor.
Umbre, stafii despletite,
Cucuveici, iele zburlite
Şi Rusaliile pocite
Îl urmează ca un nor!
Sus, pe turnul fără cruce,
Duhul-rău zbierând se duce,
Şi tot turnul s-a clintit!
Miezul nopţii-n aer trece
Şi, lovind arama rece,
Ore negre douăsprezece
Bate-n clopotul dogit.
Strigoimea se-ndeseşte,
Horă mare învârteşte
Lângă turnul creştinesc.
Iar pe lângă alba lună
Nouri vineţi se adună,
Se-mpletesc într-o cunună
Şi-mprejuru-i se-nvârtesc.
Voi, cu suflete curate,
Cu credinţi nestrămutate,
Oameni buni, femei, copii!
Voi, creştinelor popoare,
Faceţi cruci mântuitoare,
Căci e noaptea-ngrozitoare,
Noaptea Sfântului Andrii!
Acum iată, pe mormânturi,
Clătinaţi, bătuţi de vânturi,
Toţi strigoii s-au lăsat.
Aşezaţi într-un rond mare,
Adânciţi în întristare,
Pe sicriu-şi fiecare
Oasele-şi a rezemat.
Unul zice: "Eu în viaţă
Cu o mână îndrăzneaţă
Multe drepturi am răpit!
Răpit-am pâinea de hrană
Unei gingaşe orfană
Ce, pierdută şi sărmană,
În mizerie-a pierit!"
Altul zice: "Eu în lume
Am avut putere, nume,
Căci am fost stăpânitor!
Dar în oarba-mi lăcomie,
Pentru-o seacă avuţie,
Am împins în grea urgie
Pe sărmanul meu popor!"
Altul zice: "Eu în ţară
Fost-am o cumplită fiară,
Plină de amar venin!
Împotriva ţării mele
Făptuit-am multe rele,
Ş-am legat-o-n lanţuri grele
Ş-am vândut-o la străin!"
"Foc şi ură-n vecinicie
Pe voi cadă, pe voi fie!"
Strigă-atunci un glas ceresc.
Şi pe loc cad în morminte
Păcătoasele-oseminte.
Iar pe zidurile sfinte
Trece-un foc dumnezeiesc!
Iaşi, 1857