Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Vasile Alecsandri

    Pescarul Bosforului

    De-ar vrea înaltul prooroc,
    Mohamed strălucit,
    Să-mi fie ziua cu noroc
    Şi dorul împlinit!
    De-aş prinde-acum în mreja mea
    Pe-a mărei împărat,
    Ce poartă-n frunte-o mare stea,
    Un talisman bogat.

    Eu care sunt un biet păscar
    Purtat din val în val,
    Eu care dorm la Iuschiudar
    În iarba de pe mal,
    Eu, Abdulah, cel mai voinic
    Vâslaş de pe Bosfor,
    Ce n-am decât un biet caic
    Ş-un suflet plin de dor!

    Allah! atunci orice-am dorit,
    Allah! orice-aş vrea eu,
    De la apus la resărit
    Ar fi îndat-al meu:
    Caftane, şaluri de Caşmir
    Cu late, scumpe flori,
    Iuţi armăsari de la Misir
    Ca vîntul de uşori.

    Ş-un lung caic de abanos
    În aur prelucrat,
    Cu imnuri din Coran frumos
    Pe margine săpat,
    Şi treizeci de vâslaşi osmani
    Ce vesel ar zbura
    Mai răpizi decât elcovani
    Pe-ntinsa Marmara.

    Dar n-aş vrea nici stofe cu fir
    Şi cu mărgăritar,
    Nici largi caftane de Vizir,
    Nici falnic armăsar.
    N-aş vrea nici săbii de Taban
    Deprinse la omor,
    Nici lung covor de Ispahan
    Ce saltă sub picior.

    Allah! me jur că de-aş avea
    A mărei talisman,
    N-aş vrea să fiu vizir, n-aş vrea
    Nici Padişah-Sultan.
    N-aş vrea comori, n-aş vrea să am
    Nici chioşcuri, nici sarai,
    Nici să desmierd în Bairam
    Huriile din rai.

    Ci-n mrejă dulce prefăcând
    Duioasă-inima mea,
    M-aş duce-ncet şi tremurând
    Să prind norocu-n ea,
    Să prind copila lui Topal,
    Frumoasa Biulbiuli
    Ce cântă noaptea lin pe mal,
    Pe mal la Kandili!


    Constantinopoli, iunie 1845




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA