| Editura Global Info / Literatură |
Vasile Alecsandri
Răzbunarea lui Statu-Palmă
Urieşul Strâmbă-Lemne cu-al său gemin Sfarmă-Peatră1
Au văzut căzând potopul ş-au trecut potopu-not.
De când sunt poveşti în lume şi se spun pe lângă vatră,
Ei duc zile cu piticul Statu-Palmă-Barba-Cot2.
Amândoi pe-o vale verde, la picioarele-unui munte,
Lungiţi unul lângă altul, stau grăind în limba lor.
Dar ei sunt în neastâmpăr. Când şi când pe a lor frunte
O gândire-ntunecată se întinde ca un nor.
„O cunoşti pe Trestiana, frate?“ zice Strâmbă-Lemne.
„O cunosc... când se arată, soarele îi face semne,
Căci de când Ileana mândră n-au văzut el aşa floare...
Ca Ileana Cosânzana, fata-i chiar ruptă din soare!“
„Bine zici, dar nu-mi stă-n minte cum l-aşa frumoasă fată
Buturuga Statu-Palmă au putut să fie tată!“
„Pomul nalt, frumos, răsare din sămânţa cea măruntă,
Ş-apoi ştii tu că Pepelea3 vornicel i-au fost de nuntă!...“
Urieşii, stând pe coate, au trântit un hohot mare
Cât s-au răsunat pământul într-o lungă depărtare,
Şi toţi vulturii din codri, ridicându-se pe vânt,
S-au nălţat în nori să vadă, ce minune-i pe pământ?
Apoi iar, căzând pe gânduri, Sfarmă-Peatră zice: „Frate,
Câte stânci de aur pline şi de petre nestimate
Le-aş va vesel Trestianei, toate zestre ca să-i fie,
De-ar vroi cu mine fata să se lege-n cununie“.
„Ca şi tine, zise grabnic Strâmbă-Lemne, ca şi tine,
Câte lunci, păduri şi codri de cântări şi de flori pline,
Câte paseri, vii, măiestre, şoimi şi pajuri năzdrăvane,
Păuni mândri, fulgi de soare, dulci minuni aeriane,
Câţi lei, pardoşi, căprioare, cerbi cu coarnele de aur,
Cuiburi de privighetoare, cuiburi scumpe de balaur,
Frunzi şi fructe, umbra dulce şi codreana armonie,
Toate-ar fi a Trestianei, de-ar vroi a mea să fie!“
„A ta!“ strigă Sfarmă-Peatră, în văzduh făcând un salt
Ş-apucând în a sa mână un gigantic bolovan.
„A mea!“ strigă Strâmbă-Lemne, ridicând un stejar nalt
Şi-nvârtindu-l pe deasupra-i ca un groaznic buzdugan.
Iată că un răcnet jalnic sus pe munte se aude!
Urieşii se-ntorc iute, părăsind armele crude,
Şi zăresc pe Statu-Palmă de-a lungul pe deal sărind
Ş-încurcat în a sa barbă ca un ghem rostogolind.
Sfarmă-Peatră-i ţine calea şi-l ridică-ncet pe palmă.
„Săriţi, voi, urgia lumei! săriţi!... ţipă Statu-Palmă,
Răsturnaţi copacii-n codri, măcinaţi dealuri şi stânci,
Astupaţi cărări şi drumuri, tulburaţi apele-adânci,
Puneţi stavili netrecute sus din ceruri până jos...
Trestiana, Trestiana, mi-au răpit-o Făt-Frumos4!“
„Făt-Frumos pe Trestiana!...“ strig' turbaţii urieşi,
Alergând unul spre codri, celălalt spre munţii pleşi.
Atunci lumea îngrozită crezu că-i pieri norocul!...
Sfarmă-Peatră cu largi pasuri calcă munte după munte,
Trece râuri fără poduri şi prăpăstii fără punte,
Lăsând urme de cutremur la tot pasul, în tot locul!
Unde vede-o stâncă naltă, el o macină cu palma.
Bolovanii sub picioare-i dau de-a dura, dau de-a valma,
Şi cu peatra măcinată şi cu petrele-aruncate
El iezeşte, bate, umflă râurile tulburate.
Culmele trec peste şesuri, apele trec peste maluri,
Valuri mari se sparg în zgomot, răpezite peste dealuri,
Dar nici clocotul lor aprig, clăbucind, ferbând în spume,
Nici chiar troncătul de zdraveni bolovani în rostogol
Nu-ngrozesc ca uriaşul ce s-arată crunt la lume,
Cu fălci negre scrâşnitoare, cu ochi roşi, cu peptul gol.
El apare pe sub nouri ca un munte de turbare
Ce ameninţă pământul să-l turtească-n răzbunare!
Ca şi dânsul, Strâmbă-Lemne, uragan de vijelie,
Intră-n lunci, păduri şi codri, ducând viscol, ducând larmă,
Plopul nalt l-a lui suflare ca o creangă se mlădie,
Ulmul cade, fagul crapă şi stejarul gros se darmă.
El pătrunde prin desime, trece iute prin zăvoaie,
Şi sub braţul său puternic totul pârâie, trăsneşte,
Tot se rumpe, se răstoarnă, se suceşte, se îndoaie,
Ş-un troian de crengi, de arbori pe-a lui urmă se clădeşte.
Iată însă mândrul soare că se-ntunecă de-un nor!
Urieşii stau buimatici, fumegând de-a lor sudoare,
Ridic-ochii, şi pe ceruri văd trecând în zbor, drept soare,
Făt-Frumos cu Trestiana pe-un cal sprinten zburător.
Trestiana răsturnată lângă-un sân plin de iubire
Strălucea zâmbind în aer ca un vesel meteor.
Făt-Frumos cu păr de aur se părea că-n fericire
Duce raiului din stele al pământului odor.
Pept la pept, gură la gură, ochi în ochi duios privind,
Se duceau, păreche dulce, ca prin vis călătorind.
Urlă-n vaiet urieşii!... Amândoi, cuprinşi deodată
În vârtej de nebunie, se fac Dunăre turbată
S-în văzduh încep s-arunce, împroşcând ca doi vulcani,
Cei mai groşi stejari din codri, cei mai zdraveni bolovani.
Zbor copacii cătră soare, stâncele prin nouri zbor,
Şi din cer, ca să-i zdrobească, ele cad pe capul lor!
Spun poveştile c-atuncea Statu-Palmă dintr-un plop
Chicoti... apoi călare sări pe-un iepure şchiop
Şi, privind la urieşii morţi pe munte şi pe vale,
Zise: „Mica buturugă carul mare mi-l prăvale!...“
Note
1. Sfarmă-Peatră şi Strâmbă-Lemne sunt personificările urieşe ale torentelor care macină şi răstoarnă stâncele cât de nalte şi a furtunelor care îndoaie şi rup arborii cât de groşi.
2. Statu-Palmă-Barba-Cot este un personagiu fantastic din cei mai originali cari se găsesc în poveşti. El e un pitic monstruos, având satura mică de o palmă şi barba lungă de un cot. Locuinţa lui este într-un vârf de plop; iar când se coboară din acel copac, el încalecă pe un iepure schiop, de cutreieră lumea şi pătrunde chiar pe sub pământ.
3. Pepelea reprezintă spiritul glumeţ al românilor; el ştie să se descurce cu dibăcie în toate întâmplările, să joace feste duşmanilor lui şi, strecurându-se uşor prin valurile lumii, să iasă totdeauna din orice pericul cu râsul pe faţă.
4. Făt-Frumos este eroul ce se luptă cu zmeii, cu balaurii, cu urieşii şi cu fearele codrilor pentru apărarea fetelor de împăraţi care se dau în dragoste cu el.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
