Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Vasile Alecsandri

    Sfârşitul iernei

    S-a dus zăpada albă de pe întinsul ţării,
    S-au dus zilele Babei şi nopţile vegherii1.
    Câmpia scoate aburi; pe umedul pământ
    Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt.

    Lumina e mai caldă şi-n inimă pătrunde;
    Prin râpi adânci zăpada de soare se ascunde.
    Pâraiele umflate curg iute şopotind,
    Şi mugurii pe creangă se văd îmbobocind.

    O, Doamne! iată-un flutur ce prin văzduh se perde!
    În câmpul veşted iată un fir de iarbă verde
    Pe care-ncet se urcă un galbin gândăcel,
    Şi sub a lui povară îl pleacă-ncetinel.

    Un fir de iarbă verde, o rază-ncălzitoare,
    Un gândăcel, un flutur, un clopoţel în floare,
    După o iarnă lungă ş-un dor nemărginit,
    Aprind un soare dulce în sufletul uimit!

    Note

    1. Românul caracterizează sub forme poetice sau glumeţe toate variaţiile timpului. Astfel, îi place a numi zilele Babei, zilele cele dentâi ale lunei mart (giboulées de Mars), pretinzând că ele sunt nesuferite, ca o babă care se ceartă necontenit, şi plânge, se boceşte şi nu lasă pe nime în pace. Însă adevărata denumire de zilele Babei e bazată pe sărbătoarea Dochiei (baba Dochia), ce cade la începutul lui mart. Acele zile sunt urmate de zilele cocostârcului, a mieilor, a ciocârliei, a rândunelelor etc., care prevestesc reîntoarcerea în ţară a paserilor pribegite de cu toamnă şi epoha naşterii mieilor(n.a.).




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA