Vasile Alecsandri

Umbrei lui Nicu Ghica

Tu ce-ai fost în lume atât de iubit!
Inimă de înger! suflet amărit!

Mare a fost taina durerilor tale,
De-ai lăsat în lacrimi, de-ai lăsat în jale

Patrie, soţie, rude şi copii.
Ce te plâng pe malul tristei vecinicii!

Dar cât de grozavă, cât de nepătrunsă
A fost acea taină in sânu-ţi ascunsă,

Astfel tu in suflet erai simţitor
Şi l-a altor patimi dulce-ndurător,

Astfel ştiai face jertfi necontenite,
Că din pragul morţei te-ai fi-ntors, iubite.

De gândeai ce lacrimi laşi în urma ta,
De puteai copiii a ţi-i săruta!...

O, fiinţă blândă, umbră mult jălită!
Auzi tu din ţărmul unde eşti sosită

Cum te plânge lumea care te-a perdut?
Cum te plânge ţera care te-a avut ?

Vezi tu vălul negru, noaptea-ntunecată
Care peste inimi s-a întins deodată?

Simţi tu de departe ce deşert cumplit
Laşi între prietini care te-au iubit?

Omenirea tristă a perdut în tine
O comoară scumpă, un izvor de bine.

Patria un razem, noi un frăţior,
Copilaşii tineri fericirea lor!...

O, voi, lanţuri tainici, voi, legături sfinte
De copil al ţării, de om, de părinte!

Visuri de iubire şi de viitor,
Ce-ngânaţi în cale-i omul trecător!

Voi, simţiri înalte ale omenirei,
Glasuri mângâioase a Dumnezeirei,

Toate, întro clipă, cum de-aţi părăsit
Sufletu-i nemernic, gându-i rătăcit?..

Astfel a vrut soarta! şi când ea voieşte,
Omul cade!... iarba pe-a lui urmă creşte!

Omul e o taină, viaţa lui un vis,
Sufletelor blânde cerul e deschis!

Cel ce-a fost odată ştersu-s-a din lume
Ca un fulger iute, ca un val de spume.

Cel ce respândit-a bunuri pe pămînt,
Singur, în tăcere, zace sub mormânt,

Singur, într-un codru, doarme el departe
De al lumei zgomot, visuri mult deşarte,

Ş-umbra-i e-ngânată jalnic, lin, uşor
De-al codrului freamet şi de-al nostru dor!

Iaşi, 1851