Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Vasile Alecsandri

    Visul lui Petru Rareş1

    Legendă2

    I

    Jos în vale, pe Bârlad,
    Lâng-a Docolinei3 vad,
    Nimerit-au, poposit-au
    Şi de noapte tăbărât-au
    Zece care mocăneşti
    Cu boi albi fălcieneşti.

    De tot carul zece boi,
    Înjugaţi doi câte doi;
    Boi cu coarne ascuţite
    Şi copite potcovite,
    Boi de frunte şi mânaţi
    De flăcăi toţi înarmaţi.

    Iar în care ce avut,
    Ce merinde-s de vândut?
    Peşti de apă curgătoare
    Şi de apă stătătoare.
    Cu năvodul pescuiţi
    Şi cu undiţa undiţi.

    Dar merindele-s în cui?
    A lui Petrea Majălui,
    Care-i om de omenie
    Ş-ar fi bun chiar de domnie
    Dac-ar pune Dumnezeu
    Tot omul la locul său!

    Iată-l colo jos lungit,
    Într-o burcă4 învălit,
    Lângă focul de nuiele,
    Unde ard, jupiţi de pele,
    Patru miei de la Ispas
    Pentru prânzul de popas.

    Focul pâlpâie mereu,
    Roş ca limba unui zmeu;
    Şi pe culmea luminată
    Şi prin tabăra-aşezată
    Se văd boii la un loc,
    Ţintind ochii lor spre foc.

    Ard nuielele trăsnind,
    Creşte para scânteind.
    Împregiuru-i, ca o roată,
    Şede argăţimea toată:
    Numai Petrea nu-i în rând;
    El deoparte stă pe gând.

    Unul zice:„Măi voinici!
    Auzit-aţi voi pe-aici
    De biet domnul Ştefăniţă,
    Ce-a fost om de mare viţă,
    C-a murit cu zile-n sân5
    În cetate, la Hotin!”

    Toţi fac cruce-ncremenind!
    Un bătrân zice, zâmbind:
    „A murit? Domnul să-l ierte!
    De-acum să vedeţi voi certe,
    Lupte, vrajbe-ntre boieri
    Pentru scaun şi averi!”

    Atunci Petre ia cuvânt:
    „Aşa-i rândul pre pământ!
    Cine-i slab, vrea a fi tare,
    Cine-i mic, vrea a fi mare,
    Căci domnia-i dulce pom
    Care farmecă pe om!”

    „Fie bine, fie rău,
    Da-ne-ar sfântul Dumnezeu
    Un alt Ştefan la domnie,
    Să ieşim la vitejie!”
    Astfel toţi raspund cu dor,
    Şi adorm în somn uşor.

    II

    Focul tabării s-a stins,
    Neagra umbră s-a întins.
    Totul zace-n neclintire,
    În adâncă amorţire;
    Numai stelele sclipesc
    Şi pe cer călătoresc.

    Miezul nopţii s-a ivit
    Şi prin lume-a răspândit
    Ceata visurilor dalbe,
    Visuri negre, visuri albe
    Ce îngână6 până-n ziori
    Pe sărmanii muritori.

    Iar un vis prevestitor,
    Abătându-se din zbor,
    Se opreşte lângă Majă
    De-l încântă cu-a lui vrajă,
    Arătându-i viu prin somn
    Străluciri, măriri de domn.

    Când năluca mamei lui
    Pe malul Ialpăului
    Se arată lin şi-i zice:
    „O! de sânul meu ferice,
    C-a purtat şi a născut
    Domn viteaz şi priceput!”

    Când un vultur aurit
    Sus, pe cerul înnegrit,
    Lucind falnic ca un soare,
    Zicea:„Petre, frăţioare,
    Cât de nalt e zborul meu,
    Mult mai nalt va fi al tău!”

    Când un lanţ întins de munţi
    Cu-ai lui codri deşi, cărunţi,
    Se-nchinau voios în cale;
    Şi din munte şi din vale
    Zvon de glasuri cuvânta:
    „Să trăieşti, măria ta!”

    Petre Majă, - adimenit,7
    Din somn dulce s-a trezit.
    O! minune! ce să vază
    În a zilei albă rază?
    Vede-acum cu ochi deschişi
    Ce-a văzut cu ochi închişi.

    Pe cel câmp, lung, înverzit,
    Vine visul împlinit!
    Pe colnice, pe-a lor coaste
    Se coboară-o mândră oaste
    Cu trei steaguri de oşteni
    Şi trei cete de curteni.

    Mândrii-s bravii călăreţi
    Pe-armăsarii şoimuleţi!
    Strălucind la foc de soare,
    Ca-ntr-o zi de sărbătoare,
    Ei în tabără s-opresc
    Şi lui Petru-aşa grăiesc:

    „Petre-Majă-ntru mulţi ani!
    Noi curteni şi căpitani,
    Fost-am, fost trimişi cu bine
    Din Suceava cătră tine
    Ca să-ţi zicem ţie-aşa:
    Să trăieşti, măria ta!

    De când Vodă la Hotin
    A murit cu zile-n sân,
    Ţara este-n văduvie.
    Ea se-nchină, se dă ţie,
    Ca să-i fii tu mire blând,
    Domn viteaz, dup-a ei gând.

    Iată deci că ne-nchinăm
    Şi-n glas mare îţi urăm:
    Să trăiască-a a ta mărire
    Ani mulţi plini de strălucire
    Pentru-a ţării bun noroc,
    Pentru-a duşmanilor foc!”

    Petre zice: „Buni sosiţi!
    Pace vouă, soli iubiţi!
    Iară voi ce-aţi slujit mie,
    Feţii mei de argăţie,
    Luaţi tot ce este-al meu...
    Aşa-i dreptul, aşa vreu!”

    Apoi mândru-nveşmântat,
    Pe-un cal şarg8 încălecat,
    Pleacă vesel la domnie...
    Fericită calea-i fie,
    Căci pe dânsul Dumnezeu
    L-a pus drept la locul său!


    1863

    Note

    1. Acest domn a fost fiu bastard a lui Ştefan cel Mare. Mama lui era văduva unui păscar; şi însuşi Petru era cunoscut sub numele de Majă, pănă a nu să sui pe tron. (n. V.A.)

    2. Subiectul acestei legende se găseşte în „O samă de cuvinte” a lui Ion Neculce. În 1837 el fusese tratat şi de Gheorghe Asachi, în drama „Petru Rareş”, jucată de mai multe ori pe scena teatrului din Iaşi.

    3. sat pe malul râului Bârlad, pe drumul care duce de la Galaţi la Iaşi.

    4. manta groasă de suman, şubă

    5. înainte de vreme

    6. amăgesc

    7. încântat

    8. cu păr galben deschis




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA