Editura Global Info / Literatură

Vasile Cârlova

Marşul

Dragii mei copii războinici, ascultare mumii daţi,
Iată vreme, mic şi mare armele s-înbrăţişaţi,
Strigând toţi c-o glăsuire,
Spre a mumii fericire
S-alergăm de obşte fraţi.

Cerul vouă vă deschide un drum foarte lăudat,
Ca să mergeţi cu pas mare către slavă nencetat.
Vie-vă, copii, aminte
Că Europa însuşi simte
În ce cale aţi intrat.

Glasul patriii să sune în auzul tutulor,
Strigând vouă : „Lenevirea ruşinată subt picior”,
Toţi acuma c-o mişcare,
Spre a voastră înălţare
Să daţi mână de-ajutor.

Acea armă ruginită şi ascunsă în mormânt
Braţurile să-nfierbinte ; iasă iarăşi pe pământ.
Tinerimea s-o-ncunune
Cu izbânde foarte bune ;
Pe ea facă jurământ.

Înaintea fieşcărui îndestul v-aţi umilit,
Îndestul şi lenevirea în somn greu v-a stăpânit.
Acea soartă fără milă,
Sau de voie, sau de silă,
În sfârşit v-a slobozit.

Priviţi slava de aproape ; voi în urmă-i aţi călcat
Şi pe fruntea fieşcărui raza ei a luminat.
Deci la arme daţi năvală
Şi la rând ieşiţi cu fală,
Corbul iată s-a-nălţat.

El subt aripă-i vă cheamă şi vesteşte ca să ştiţi,
Că d-acuma înainte naţie să vă numiţi.
Deci cu dânsul înainte
Alergaţi cât mai fierbinte,
Laudă să dobândiţi.

Pe această sfântă cale înfruntaţi orice nevoi.
Biruinţa pretutindini să se ţie dupe voi,
Şi strigaţi c-o glăsuire :
„Slavă, dragoste, unire
În veci fie lângă noi !”

Înainte-vă vrăjmaşii să aplece fruntea lor,
Să-şi cunoască neputinţa, ca să scape de omor ;
Dar atunci a voastră mână
Pe ei fie mai blajină,
Dându-le şi ajutor.

Vitejia şi răbdarea aici încă moştenesc,
Încă curge pântre vine acel sânge strămoşesc,
Ce la vreme se arată,
De nu piere niciodată,
Ca un dar dumnezeiesc.

Pe câmpia rumânească o tăcere până când,
Până când de arme pline să nu sune când şi când,
Şi p-a căria lungime
Să nu iasă cu iuţime
Cetile mereu la rând?

Aici şcoala biruinţii într-o vreme a stătut,
Ale căria ruinuri să văd încă vechi de mult.
Dar acum fără zăbavă
Acea strămoşească slavă
E să vie în minut.

Glasul vostru strigând „slavă” pe strămoşi a deşteptat,
Ale cărora ţărână în mormânturi s-a mişcat,
Ş-umbrile în veci tăcute
Stau cât colo nevăzute,
Privind corbul înălţat.

Ce privire dulce mie! Steagul fâlfâie în vânt,
Armele lucesc veriunde, slava iese din mormânt,
Tinerimea îndrăzneaţă,
Mândră, falnică, măreaţă,
Uşor calcă pre pământ.

Lacrămă de bucurie, curge, curge ne-ncetat !
Veacuri sânt de când ascunsă p-al meu sânt tu n-ai picat !
Arma iată că luceşte,
Slava iată că zâmbeşte,
Corbul iată s-a-nălţat !

TE-AR MAI PUTEA INTERESA