| Editura Global Info / Filozofie și religie |
Viaţa lui Buddha
Buddha s-a nascut in anul 556 i.e.n. intr-un mic regat himalayan, intr-o regiune care astazi este pe teritoritoriul Nepalului, la granita cu India. Tatal sau, Suddhodana, era regele regatului; apartineau unui trib numit Sakya, si Buddha s-a nascut nu departe de capitala regatului, Kapilavastu.
La nastere, copilul a primit numele de Siddharta. Numele de Buddha, sub care a devenit cunoscut dupa ce atins iluminarea, inseamna "cel treaz". El se nascuse in casta razboinicilor (ksatriya). I se mai spunea si Gautama sau Gotama, dupa numele bunicului sau. De asemenea ulterior a mai fost cunoscut sub numele de Sakyamuni, inteleptul Sakya.
Mama printului, regina Mayadevi, a murit la scurta vreme dupa nastere, incredintand cresterea lui Siddharta surorii sale si lui Suddhodana.
Foarte curand, tanarul print ii uimeste pe profesori si pe intelepti prin cunostintele sale. Nici la exercitiile fizice, calarit si tras cu arcul nu il intrece nimeni. Crescand, capata o infatisare placuta: textele il descriu ca fiind subtire, cu pieptul larg, cu ochii mari, cu pielea stralucitoare si cu atitudine impunatoare.
Printul petrece ore in sir in minunatele gradini ale palatului, unde, langa lacuri acoperite de lotusi, se lasa in voia unor delicioase contemplatii. Intr-o zi, Siddharta pleaca pe camp cu tatal sau, care ii arata brazdele de pamant intoarse de plug. Tanarul print vede frumusetea peisajului, dar vede, de asemenea, si suferinta bivolului, osteneala taranului si moartea ramelor taiate de brazdar. El vede in natura, in lupta pentru viata, in legea celui mai puternic, moartea celor slabi. Dragostea sa pentru fiecare freamat al vietii este atat de puternica, incat ii cere tatalui sau sa ramana in acel loc pentru a medita. In ciuda miscarii Soarelui, umbra arborelui care il protejeaza ramane nemiscata si Siddharta cunoaste primul extaz.
Regele, impresionat de atitudinea fiului sau, isi aminteste prezicerile unui brahman: "Alegand viata de ascet ratacitor, el va atinge Iluminarea si va salva lumea!" Oare a sesizat atunci regele primele semne ale acestei forte care il va indeparta pe fiul sau de regat?
Dupa intoarcere, el da ordin ca in jurul tanarului print nici un spectacol sa nu ii mai poata trezi din nou asemenea contemplatii. Pune sa se construiasca trei palate in care Siddharta se va bucura de placerile cele mai rafinate. Totusi, uneori, fugind de bogatia decorului, el se retrage in fundul gradinilor si, intr-o cabana de barne, intra in extaz.
Intr-o zi, mergand pana la marginea parcului vede, dincolo de straturile de flori ordonate, adancimea salbatica a junglei. Acolo, pentru prima data, el intalneste asceti care au renuntat la lume. Oare ce forta salasluieste in aceste fiinte cu privirea neinfricata, mai luminoasa decat pietrele pretioase ale bijuteriilor sale?
Regele, in fata atitudinii melancolice a fiului sau, gandeste ca e vremea sa ii gaseasca o sotie. Pune sa fie cautate cele mai frumoase fete din casta sa, care ii vor fi prezentate printului in cursul unei sarbatori. Printre cele 108 pretendente, una mai frumoasa decat celelalte, doar ultima, Gopa Yasodhara, atrage atentia lui Siddharta.
Dupa ce i-a invins pe rivalii sai la diferitele probe ale concursului, la tir cu arcul, la sabie si la concursul de eruditie, Siddharta se casatoreste cu frumoasa Gopa. Intre cei invinsi este si unul dintre verii printului, Devadatta, care mai tarziu va deveni unul dintre principalii sai adversari, chiar din interiorul ordinului infiintat de Buddha.
Dupa casatorie, regele Suddhodana, porunceste sa se construiasca un palat si mai somptuos decat precedentele, pentru ca printul sa guste nestingherit toate placerile dragostei. Pe ascuns, noaptea, mesterii sunt pusi sa construiasca un zid in jurul acestui paradis. Printul este cuprins intr-un vartej in care totul nu este decat tinerete si frumusete.
Regele da ordine: tot ceea ce poate aminti boala, batranetea si moartea trebuie sa fie indepartat din calea fiului sau. Imediat ce o dansatoare arata cel mai mic semn de oboseala, este inlocuita. Nu exista nici o floare ofilita, nici o frunza moarta, nici o lampa care sa palpaie in incinta palatului.
Curand, Gopa afla ca i se va naste un fiu. Siddharta cere sa i se inhame caii si sa iasa in oras pentru a-l impodobi cu flori. Batranii si sclavii sunt ascunsi, orasul intreg este transformat de oamenii regelui intr-un loc al fericirii si frumusetii. Deodata, in fata calului printului apare un om respingator, in pragul mortii.
Cutremurat de aceasta aparitie, in cursul noptii, Siddharta iese deghizat si orasul i se arata cu fata sa, obisnuita. Vede un convoi mortuar pe care il urmeaza pana la locul de crematie; cadavrul se ridica in mijlocul flacarilor si capul ii crapa in duhoarea carnii arse. Cineva ii spune printului ca toti oamenii mor. Intors la palat, printul are de-acum moartea in suflet; intreg palatul pare cuprins de aripa sfarsitului, florile nu se mai deschid, muzica moare in instrumente si femeile sunt epuizate.
Siddharta mediteaza la ceea ce a vazut. O indeparteaza pe Gopa de patul sau, iar femeile, in ciuda tuturor seductiilor pe care le incearca pentru a-l pastra alaturi, nu reusesc sa-l intoarca de la contemplatiile sale.
Intr-o seara, dupa ce a fost distrat de muzicieni si dansatoare, Siddharta adoarme. Catre miezul noptii, se trezeste brusc, si vede un spectacol oribil. Atipite, femeile par cadaverice, matasurile pretioase care acopera corpurile lor nu mai sunt decat zdrente colorate. Gurile intredeschise dezvelesc dintii stricati, duhoarea se degaja din corpuri.
In toiul noptii, Siddharta il trezeste pe Channa, tanarul sau slujitor, ii cere sa-i inseueze calul, si, sub bolta instelata, printul paraseste palatul pe calul sau alb. Traverseaza orasul adormit si se indeparteaza repede.
Printul avea aproximativ 27 de ani.
In zori, in apropiere de raul Anoma, la frontiera regatului, Siddharta ii da calul lui Channa si ii porunceste sa se intoarca la Kapilavastu. El isi schimba straiele princiare cu hainele zdrentuite ale unui vanator, apoi isi taie parul strans in coada cu o singura lovitura de sabie. Legenda spune ca coada printului, aruncata in aer, se ridica la cer si dispare.
Channa se teme de mania regelui si nu se grabeste sa se intoarca la Kapilavastu; drumul de intoarcere dureaza sapte zile.
Eliberat de grijile care insotesc placerile senzuale si bogatia, Siddharta coboara catre campiile Gangelui. Traverseaza jungle, deserturi, campii cultivate, si spiritul sau, eliberat de orice amintire, se deschide unor noi incantari.
Intr-o padure intalneste un grup de asceti care practica tehnici dedicate renasterii in paradisuri; dar Siddharta nu este atras de aceasta cale si isi continua drumul mai departe.
Este ajuns din urma de brahmanul curtii regale, trimis de tatal sau, care incearca sa-l determine sa se intoarca. Brahmanul ii spune ca daca este atras de viata de ascet, regulile castei ii permit sa aleaga acest mod de viata cand va ajunge la varsta de 50 de ani; pana atunci sa se intoarca la Kapilavastu, pentru a fi rege cand tatal sau nu va mai fi.
Siddharta ii replica brahmanului ca cine a hotarat ca viata de ascet trebuie luata numai cand ajungi la 50 de ani, si nu atunci cand esti tanar, cand mintea este agera si corpul plin de vigoare. Vazand ca nu poate sa-l convinga cu nici un chip, brahmanul se intoarce la Kapilavastu iar Siddharta merge mai departe.
Dupa mai multe zile de mers, Gautama ajunge in orasul Vaisali unde incepe sa urmeze invataturile unui celebru brahman, Arada Kayala. Dupa ce l-a ascultat pe filozof expunandu-si doctrina in care totul isi gasea un loc bine definit, Gautama respinge calea adoptata de brahman:
"Cuvintele tale n-au putut sa-mi mearga la inima pentru ca in ele nu am gasit intelegere pentru suferinta, nici leac pentru a o vindeca. Ceea ce caut eu este eliberarea omului, dar vad ca voi nu prea va sinchisiti ca el sa devina mai bun... Nu cautati decat puterea, si va multumiti a fi robii zeilor."
Mai tarziu, el intalneste un intelept - Udaka - pe care adepti din toata India vin sa il asculte, si ai carui discipoli spun ca este incarnarea lui Rama. Gautama, dupa ce l-a ascultat pe inteleptul Udaka, ii spune:
"Sunt convins, venerabile Invatator, ca drumul pe care m-am angajat cu ajutorul tau nu ma va conduce la indiferenta fata de atractiile lumii, nici la detasarea de pasiuni, nici la linistirea sufletului. Nu aici voi gasi raspuns la intrebarile mele. Trebuie deci sa mai umblu pribeag pana ce voi descoperi Adevarata Cale. "
Cinci oameni il urmeaza, simtind ca acest ascet ii va ghida catre Adevar. Cu toate acestea, el nu atinsese inca Iluminarea si cu o hotarare ferma se izoleaza intr-o grota, in apropiere de Rajagrha. Acolo uita de tigrii, de vulturii si de serpii care bantuie locurile si se adanceste intr-un ascetism a carui rigoare il va duce aproape la pieire. Cei cinci tovarasi, satui sa tot astepte o invatatura care nu mai venea, il parasesc, batandu-si joc de pretentiile sale.
Inteleptul se duce atunci in imprejurimile orasului Uruvela, unde dulceata peisajului, o campie inverzita situata intre doua rauri, Niranjana si Mohana, contrasteaza cu austeritatea grotei sale.
Intr-o zi, aparitia unui ghitarist il face sa realizeze unul dintre principiile pe care le va enunta mai tarziu: o coarda prea intinsa se rupe, o coarda prea slaba nu vibreaza cum trebuie. Calea justa este deci cea de mijloc. La fel si pentru corp. Un ascetism prea sever il frange, iar placerile il impiedica sa vibreze; calea justa este cea de mijloc. Viitorul Buddha, restabilit dupa austeritatea care era gata sa-l coste viata, reia pribegia si traverseaza mai multe regiuni.
Cauta mai multe locuri de meditatie, dar de unsprezece ori, aceste se dovedesc nepotrivite.
Intr-un al doisprezecelea loc, in apropiere de Bodhigaya, deslusind un semn favorabil, el alege un copac sub care se instaleaza, la sfarsitul unei zile, decis sa nu se ridice de acolo pana ce meditatia nu il va face sa descopere cum poate fi suprimata suferinta. Animalele salbatice, carora doar ochii li se vad la marginea padurii, il contempla pe Intelept; miscarea si sunetele inceteaza si Universul intreg asteapta revelatia lui Buddha, asezat pe un strat de iarba.
Acolo, Inteleptul indura incercarile demonice ale lui Mara, zeul ispitelor, care incearca sa il faca sa renunte. De ce sa caute Eliberarea? Nu-i ajunge sa traiasca placerile simturilor? Mara, in fata impasibilitatii ascetului, declanseaza furtuna, ploaie, trasnete si tunete, pentru a-i tulbura meditatia. Insa pietrele de foc, si sagetile, cazute din cer se transforma in flori inainte de a ajunge in jurul lui.
In cursul primei nopti, Buddha isi vede sutele de vieti precedente. Jataka, o culegere buddhista de povestiri pentru copii, se spune ca reda aceste vieti.
In cursul celei de-a doua nopti, Buddha descopera complexitatea Universului. El vede galaxiile, diferitii sori, spatiul, timpul, materia si Vacuitatea care o compune. El vede meteoritii, cometele, astrii vii si astrii morti. Asa cum se desfasoara un curcubeu, infinitatea timpului se deruleaza in fata sa: trecutul si viitorul, perioadele cosmice ale evolutiei si cele ale degenerarii. Ciclul vietii ii apare la nivel cosmic. El vede cum moartea zamisleste viata, intunericul lumina, lipsa formei forma, in sirul neintrerupt al renasterilor.
In cursul celei de-a treia nopti, regnurile naturii si legile lor i-au aparut cu claritate. Pieirea vietii pentru continuarea vietii asa cum a contemplat-o pentru prima data, atunci cand tatal sau i-a aratat plugul care intorcea pamantul, i-a aparut intr-o lumina noua: leoaica ce omoara gazela pentru a-si hrani puii actioneaza dupa propria sa natura, pasarea care devoreaza viermii actioneaza si ea dupa propria-i natura, sarpele inghitind animale mici, nu face nici el ceva contrar propriei sale naturi.
In cursul celei de-a patra nopti, decurgand din viziunile precedente, el vede suferinta si cum aceasta este rezultatul vietii si mai ales rezultatul simturilor. El vede indepartarea omului de natura sa profunda. Incercand sa scape de durere, refugiindu-se in placerea senzuala si mentala, nu face decat sa se precipite catre o durere si mai mare. Cautarea omului este cunoscuta: el vrea sa se elibereze de suferinta. Dar mijloacele pe care le adopta sunt superficiale. Chiar refugiindu-se in religie, el nu gaseste aceasta pace.
Viziunea Celor Patru Adevaruri ii apare atunci lui Buddha:
1. Suferinta (dukha), este contactul corpului, mentalului, constiintei, care formeaza natura iluzorie, cu lumea.
2. Originea (samudaya) Suferintei este dorinta, cauza renasterii.
3. Incetarea (nirodha) Raului este incetarea acestei dorinte.
4. Calea (marga) care duce la incetarea Raului este Nobila Cale Octupla: vederi corecte, vorbire corecta, actiune corecta, mijloace de existenta corecte, efort corect, vointa corecta, atentie corecta, meditatie corecta.
Buddha urca apoi Cele Douasprezece Inlantuiri, cauze ale suferintei, apoi parcurgand drumul invers, arata Calea catre Eliberare.
Drumul Eliberarii Totale este acum deschis. Buddha intra in cel mai profund extaz. Iluminarea il dezrobeste pentru totdeauna de suferinta si renastere.
Pamantul se cutremura de douasprezece ori, un suflu se abatu asupra lumii si o lumina orbitore o invalui. In acest moment, toate faptele rele se opresc brusc. Fiecare simte cum lumina il patrunde. Lumea animala sta linistita, ramane pasnica; zeitatile se bucura iar demonii se lamenteaza. In palatul din Kapilavastu, Gopa simte ca printul a atins Eliberarea.
Buddha avea aproximativ 37 de ani.
Timp de sapte saptamani, cu corpul si constiinta perfect fixate, Buddha ramane in extaz. Dupa patruzeci si noua de zile, Buddha iese din contemplatie si se hotaraste sa destainuie secretul Eliberarii. Cauta un om al carui spirit sa fie suficient de inalt pentru o intelegere totala si se gandeste la inteleptul Arada, brahmanul ale carui invataturi le-a urmat. Dar afla ca este mort.
Atunci se indreapta spre un loc proprice expunerii invataturii sale, Varanasi. Aici ii intalneste pe cei cinci discipoli care i-au fost fideli timp de sase ani. Primirea este rece. Oare a gasit oameni la inaltimea invataturii sale? Dar in fata cuvintelor unui om caruia ii cunosc cel putin marea modestie, ei se deschid luminii:
"Ascultati-ma, o cautatori ai Adevarului! Calea catre Eliberarea Totala a fost gasita!"
Le dezvaluie apoi Cele Patru Nobile Adevaruri, Nobila Cale Octupla si inlantuirile cauzelor si efectelor. In Parcul Gazelelor din Benares, Buddha isi predica Invatatura. Zi si noapte, oamenii revin sa asculte acest mesaj eliberator.
Buddha este acum urmat de saizeci de discipoli. Paraseste curand Parcul Gazelelor pentru a merge la Uruvela.
Buddha isi petrece noptile meditand in padure, sub cerul liber, si ii indeamna pe cei care ii asculta invatatura sa urmeze o viata dedicata meditatiei.
Donatiile laicilor permit sa se stabileasca la Sravasti si la Rajagrha doua centre unde Buddha si discipolii se instaleaza in perioada musonului, cand drumurile devin impracticabile. In cursul celor patruzeci de ani de Invatatura, discipolii devin din ce in ce mai numerosi. Buddha ii conduce pe cei care il asculta catre viziunea vacuitatii eului, catre viziunea vacuitatii fenomenelor.
Pe masura progresului discipolilor sai, el detaliaza si aprofundeaza Invatatura, care va culmina in practicarea atentiei si a meditatiei. Pentru cei care il asculta, el faureste cel mai pur instrument pe care omul il poate utiliza pentru eliberarea sa si arata ca el insusi nu datoreaza revelatia Legii decat practicilor meditative carora s-a dedicat.
Buddha combate practicarea sacrificiilor animale; intr-o societate organizata dupa principiul rigid al castelor, Buddha combate parerile conform carora cineva ar fi brahman prin nastere si arata ca acestea se dobandesc numai ceea ce face omul si prin practica meditatiei, indiferent in ce casta s-ar naste.
El expune doctrina fara discriminare si deschide calea meditatiei pentru oamenii din toate castele. Doctrina sa se raspandeste repede. Cu toate acestea, atat pe parcursul vietii sale, cat si in secolele care au urmat, multi dintre urmasii ilustri ai lui Buddha vor fi dintre cei nascuti in casta brahmanilor.
Succesul uriaş al doctrinei pe care o expune Buddha nu scapa fara a suscita ura si invidie. Devadatta, nefericitul invins in concursul care a precedat casatoria lui Gopa cu Siddharta, tine cu orice pret sa il discrediteze pe Invatator.
Devadatta propovaduieste calea unui ascetism sever si il critica pe Buddha ca este prea "moale". Incearca sa produca detronarea lui Buddha de la conducerea ordinului pe care chiar acesta il crease dar nu reuseste sa produca decat o mica schisma a unui grup de asceti putin numerosi.
Manevrele lui esuind, incearca sa il omoare pe Buddha asmutind asupra sa un elefant beat care, de obicei, era pus sa striveasca cu piciorul capul condamnatilor la moarte. Teribilul animal dezlantuit se apropie si ajungand in apropierea lui Buddha, ingenuncheaza la picioarele sale.
Infrant, Devadatta va incerca si alte acte criminale, dar va esua de fiecare data: el pravaleste un bloc de stanca asupra lui Buddha cand acesta se plimba pe o poteca de munte, dar acesta scapa numai cu o mica lovitura la picior.
Dar Devadatta nu este singurul dusman al lui Buddha. Jainistii lupta si ei contra buddhismului care se dezvolta paralel cu religia lor.
Buddha isi petrece cea mai mare parte a timpului expunand invatatura, iar locul sau predilect este Piscul Vulturilor, in apropiere de capitala regatului Magadha, cel mai mare dintre regatele indiene ale timpului sau.
Intr-o zi, Desavarsitul primeste un mesaj de la tatal sau care se teme ca va muri inainte de a-l fi revazut si de a se fi bucurat de Invatatura sa.
Buddha, insotit de o numeroasa suita, ia drumul catre Kapilavastu. Cele douazeci de mii de persoane avanseaza incet catre micul regat. Orasul, decorat, asteapta intoarcerea printului. Multimea asteapta un suveran terestru, dar vede venind un om saracacios imbracat, obosit de predici si de calatoria dificila.
Regele este contrariat de aspectul fiului sau. Singura Gopa intelege gloria sotului ei si, chiar in noaptea cand se revad, ea atinge Iluminarea fara ca Buddha sa ii fi expus Invatatura sa (aceasta transmitere directa era destul de frecventa la originile buddhismului, si se spune ca ea se mai produce si in zilele noastre, in cazuri exceptionale). Fiul lui Buddha, Rahula, primeste si el Invatatura si va intra in ordinul infiintat de tatal sau.
Putin cate putin, si ceilalti printi renunta la bucuriile artificiale ale curtii pentru a urma Calea Inteleptului. Oamenii asculta Invatatura sa si numerosi sunt cei care sunt atrasi de lumina ei. Buddha admite si femei in congregatie, prescriindu-le reguli foarte stricte.
Inainte de a parasi Kapilavastu, el stabileste Cele Cinci Paramita pe care discipolii trebuie sa le respecte:
"Fiti milostivi si respectati orice manifestare a vietii, fie ea oricat de mica. Inlaturati in voi rea-vointa, lacomia si mania.
Dati si primiti liber, dar nu luati nimic prin violenta, inselatorie sau vorba mincinoasa. Nu mintiti niciodata, chiar atunci cand vi se pare ca minciuna este scuzabila.
Evitati drogurile si bauturile care tulbura mintea. Respectati femeia altuia si nu savarsiti nici o alta fapta trupeasca nelegitima sau in afara firii.
Iata cele cinci reguli ale vietii voastre de fiecare zi!"
Succesul formidabil al invataturilor sale si faima sa care se raspandeste in toate cele patru zari fac ca o multime de oameni sa vina la el sa-i ceara invatatura, sfatul sau pur si simplu sa-l intrebe ceva. Uneori se plange discipolilor apropiati ca ii lipseste singuratatea.
Dupa ce a predicat timp de mai mult de patruzeci de ani, Buddha, trecut de acum de optzeci de ani, se simte obosit. Isi continua predicile in ciuda unor prime semne de boala.
In apropierea satului Kusinara, el se intinde pe pamant intre doi copaci izolati in mijlocul unui camp. Un fierar pregateste masa pentru discipoli si pentru Buddha. Pentru a-l onora pe Intelept, el ii serveste carne, carne de pasare. Aceasta mancare, spune Iegenda, ii va cauza moartea, printr-un deranjament stomacal deosebit de sever. Simtindu-si sfarsitul aproape, Buddha ramane singur cu Ananda, cel mai apropiat discipol al sau. Iata ultimele sale cuvinte, asa cum ne sunt redate in Mahaparanirvanasutra:
«O Ananda, nu-ti spune: Cuvantul Invatatorului nu mai este cu noi. Nu mai avem Invatator. O Ananda, nu gandi in felul acesta. Invatatura pe care v-am predat-o si v-am comentat-o va va fi Invatator atunci cand eu voi fi disparut. [...]
Apoi, Preafericitul se adresa astfel ucenicilor:
- O ucenici, daca vreunul dintre voi este incercat de indoieli, sa ma intrebe acum, ca mai tarziu sa nu-si spuna: Cand Invatatorul era printre noi, nu am incercat sa il intreb, in fata.
Dupa ce a vorbit astfel, ucenicii au ramas tacuti.
De trei ori Preafericitul isi innoi cererea si de trei ori discipolii ramasera tacuti.
El spuse apoi:
- Atunci, in adevar, o ucenici, daca nu ma intrebati din respect pentru Invatator sau de rusine, puteti sa va spuneti intrebarile celui care sta langa voi, si sa ma intrebe el in locul vostru.
Discipolii au ramas inca o data tacuti. [...]
Atunci, Preafericitul se adresa astfel discipolilor:
- Acum, o ucenici, adevarat zic voua: orice prinde trup este supus pieirii. Straduiti-va neincetat!
Acestea au fost ultimele cuvinte ale lui Thagata.
Atunci, Preafericitul a ajuns la prima meditatie. Iesind din prima meditatie, a ajuns la a doua meditatie... a treia meditatie... a patra meditatie... domeniul infinitatii spatiului... domeniul infinitatii constiintei... domeniul disparitiei... domeniul unde nu exista nici perceptie, nici absenta a perceptiei,...
Atunci Venerabilul Ananda il intreba pe Venerabilul Anuruddha:
- O Venerabile Anuruddha, Preafericitul a intrat in Nirvana?
- Nu prietene Ananda. Mai intai a ajuns la incetarea senzatiilor si perceptiilor. Apoi, Preafericitul a iesit din stramtoarea incetarii senzatiilor si perceptiilor si a ajuns la domeniul fara perceptie, fara absenta a perceptiei... domeniul infinitatii constiintei... domeniul infinitatii spatiului... a patra meditatie, a treia meditatie, a doua meditatie, prima meditatie. Iesind din prima meditatie, el a ajuns la a doua meditatie... a treia meditatie... a patra meditatie... Imediat dupa ce a iesit din a patra meditatie, Preafericitul a intrat in Nirvana.
Imediat ce Preafericitul a intrat in Nirvana, s-a produs un mare cutremur de pamant, infricosator, oribil, si bubuitul tobelor divine cazu ca tunetul.»
Buddha a trecut din aceasta lume la optzeci si ceva de ani, si nu se stie nici astazi daca moartea i-a fost cauzata de o otravire sau de o mancare alterata. Timp de 400 de ani invataturile sale s-au transmis oral, apoi au fost consemnate pe frunze de palmier.
Mai tarziu, comunitatea lasata de Buddha s-a divizat in multe scoli.
Copacul sub care a atins Buddha eliberarea, din apropiere de Bodhigaya, a fost taiat si ars de brahmani si de musulmani. Din radacinile lui, ramase in pamant, au dat insa mladite noi, si din acestea copacul a renascut, astfel incat el se inalta si astazi in acelasi loc, la fel de impunator ca si odinioara.
Doctrina expusa de el a ramas insa la fel de vie si astazi, dupa aproape trei mii de ani.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
