Sănătate / Vitamine |
Vitamina D ar putea proteja de răceală şi gripă
Administrarea de suplimente de vitamina D ar putea opri epidemiile de răceală şi gripă, afirmă un studiu realizat la Universitatea Queen Mary din Londra, Marea Britanie.
Oamenii de ştiinţă au analizat datele rezultate din 25 de studii clinice efectuate în 14 ţări şi au ajuns la concluzia că aşa-numita "vitamină a Soarelui" ar putea proteja nu numai sănătatea oaselor şi muşchilor dar şi împotriva infecţiilor respiratorii acute.
Efectele protectoare ale vitaminii D sunt mai puternice la persoanele care au cele mai scăzute niveluri din această vitamină, şi mai ales atunci când se administrează suplimente zilnice sau săptămânale, mai degrabă decât în doze distanţate una faţă de cealaltă.
Rezultatele studiului se potrivesc şi cu faptul că răceala şi gripa sunt mai frecvente în timpul iernii şi al primăverii, atunci când nivelurile de vitamina D sunt la cel mai scăzut nivel, deoarece oamenii nu obţin în timpul iernii de la Soare cantitatea recomandată de 10 micrograme de vitamina D pe zi.