Filozofie și religie / Yi King - Cartea transformărilor |
Yi King: 20. Contemplarea1
Vântul bate pe pământ: imagine a CONTEMPLĂRII
Împărații din vechime, cercetau tărâmurile lumii, și dădeau învățătură poporului.
Atunci când vântul bate pe pământ, prezența lui se face resimțită pretutindeni și iarba trebuie să se plece sub puterea sa. Aceste două fapte își găsesc confirmarea în hexagramă. Cele două imagini simbolizează felul în care acționau împărații din antichitate: prin călătorii regulate, ei își asigurau cunoașterea supușilor lor atât de bine încât nici un obicei respectat de popor nu le putea scăpa; drept urmare, își exercitau și propria lor influență grație căreia erau modificate uzanțele nepotrivite.
Ansamblul indică puterea personalității superioare. Un astfel de om va avea o vedere de ansamblu a marilor mulțimi și a adevăratelor lor înclinații, în așa fel încât nu va putea fi păcălit; totodată își va exercita influența asupra acestora prin simpla lui existență, astfel încât mulțimea se va orienta după el ca iarba după vânt.
Situația în care te afli
CONTEMPLAREA. Purificarea rituală a avut loc, ofranda încă nu. Plini de încredere, ei își înalță ochii spre el.
În China, ritualul sacrificiului începea printr-o curățire rituală; abia după aceea se oferea jertfa. Intervalul de timp dintre aceste două acțiuni este sacru; este momentul supremei reculegeri interioare. Atunci când pietatea este inspirată de credință și este sinceră, contemplarea spectacolului oferit de ea îi transformă pe cei de față și le inspiră respect.
Tot așa natura poate oferi spectacolul unei realități pline de gravitate și sfințenie, prin regularitatea derulării tuturor fenomenelor. Contemplarea sensului divin al evenimentelor universului pune în mâinile celui chemat să acționeze asupra oamenilor mijlocul de a exercita aceleași efecte. Pentru aceasta trebuie o reculegere interioară asemănătoare celei produse prin contemplarea religioasă la oamenii înzestrați cu o credință puternică. Drept urmare din privirile lor iradiază o misterioasă putere spirituală care acționează asupra oamenilor și îi supune, fără ca ei să fie conștienți de modul în care se petrece acest lucru.
Transformările situației
Șase la început înseamnă:
Contemplarea unui copilaș. Pentru un om obișnuit nu e nimic de dojenit; pentru cel nobil înseamnă umilire.
Aici este vorba de o contemplare fără înțelegere și de la distanță. Cineva acționează, dar faptele aceluia nu sunt înțelese de oamenii obișnuiți. Asta nu are importanță pentru gloate: fie că ele înțeleg, fie că nu, acțiunile guvernanților sunt considerate a fi spre binele lor. Dar pentru un om superior așa ceva ar fi o rușine. El nu are voie să se mulțumească cu o percepție mărginită și lipsită de înțelegere a celor făptuite de cârmuitori, ci trebuie să le vadă coerent, căutând să le sesizeze sensul.
Șase la al doilea loc înseamnă:
Contemplarea prin gaura cheii este folositoare doar pentru strădania unei femei.
Prin gaura cheii nu ai decât o vedere limitată. Privești de la interior spre exterior. Lumea contemplată este limitată subiectiv. Raportezi totul la tine însuți, dar nu știi să te pui în locul celorlalți și să pătrunzi până la țelurile lor. E ceva convenabil pentru o bună gospodină pentru că ea nu are nevoie să înțeleagă problemele mari ale lumii. Dar pentru un om care trebuie să activeze în viața publică, o astfel de contemplare limitată este, firește, rea.
Șase la al treilea loc înseamnă:
Cercetarea propriei tale vieți hotărăște asupra înaintării sau a retragerii.
Aici este punctul de tranziție. Nu mai privești spre exterior spre a culege imagini mai mult sau mai puțin limitate ori confuze, ci îți orientezi contemplarea spre tine însuți spre a găsi o direcție. Această interiorizare a contemplării este de fapt o victorie asupra egoismului nativ, cel care observă totul din punctul său de vedere. Ajungi la reflecție și astfel, la obiectivitate. Totuși, cunoașterea de sine nu este examenul propriei tale gândiri, ci al actelor pe care le înfăptuiești. Numai și numai acțiunile vieții tale alcătuiesc o imagine ce-ți dă posibilitatea să decizi asupra înaintării sau retragerii.
Șase la al patrulea loc înseamnă:
Contemplarea luminii împărăției. Este avantajos să acționezi ca un oaspete de împărat.
Aici este prezentat un om care a aflat secretul grație căruia devine posibilă realizarea prosperității în împărăție. Un astfel de om trebuie să fie investit cu o autoritate în virtutea căreia să poată acționa. E bine să fie tratat ca un oaspete; altfel spus, trebuie să poată lucra liber, nu utilizat ca o curea de transmisie.
Nouă la al cincilea loc înseamnă:
Contemplarea propriei tale vieți. Ești fără pată.
Un om aflat într-un post de conducere, spre care ceilalți își ridică ochii, trebuie să fie gata întotdeauna să se cerceteze pe el însuși. Maniera corectă de a te autoexamina nu constă totuși în a reflecta asupra ta fără să și acționezi, ci în a cerceta roadele pe care le dai. Doar dacă acestea sunt bune și cu influență asupra celorlalți, contemplarea propriei tale vieți îți va aduce ferirea de erori.
Nouă sus înseamnă:
Contemplarea vieții lui. Ești fără de pată.
Este vorba de un înțelept care, aflat în afara agitației lumii și eliberat de ego-ul său, contemplă legea vieții și recunoaște că binele suprem constă în a ști cum să rămâi ferit de orice învinuiri.
Note
1. Hexagrama poate însemna, pe de o parte, contemplarea, iar pe de alta faptul de a fi privit, de a fi un model. Aceste idei sunt sugerate de aceea că hexagrama poate fi înțeleasă ca imaginea unui turn fortificat, așa cum existau în mare număr în China antică. Pe de o parte, de la înălțimea acestor turnuri, se putea vedea până departe în jur, iar pe de altă parte, un astfel de turn aflat pe vârful muntelui era vizibil de la mare distanță. Deci, hexagrama arată un suveran care contemplă sus legea cerului și jos datinile poporului și care constituie, datorită guvernării sale bune, o pildă minunată pentru mulțime. Acest semn este asociat celei de-a opta luni (septembrie-octombrie.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
Abonament la Secțiunea Filozofie și ReligieAnumite pagini din această secțiune pot fi accesate numai de către abonații la Secțiunea Filozofie și Religie. Abonamentul vă permite să accesați toate resursele din secțiune. Preț: 135 lei / 3 luni Prețul afișat acoperă un abonament pe trei luni. |