Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Filozofie și religie / Yi King - Cartea transformărilor

    Yi King: 14. Marea avere1

    Foc sus pe cer: imagine a MARII AVERI

    Reprimă răul și favorizează binele, ascultând astfel de voința cerului.

    Soarele care, de sus din înălțimea cerului, luminează toate cele pe pământ, este imaginea marii avuții. Dar o astfel de avere trebuie să fie bine administrată. Soarele aduce la lumină, în plină zi, și binele și răul. Pe de o parte, trebuie să combați și să alungi răul, iar pe de alta, să favorizezi binele. Numai așa împlinești voința Divinității.


    Situația în care te afli

    MAREA AVERE: reușită minunată.

    Adevărata avere este cea decisă prin destin și de aceea ceasul este atât de favorabil. Forță la interior, claritate la exterior; aceasta aduce o reușită minunată.

    Transformările situației


    Nouă la început înseamnă:

    Fără legături cu ceea ce este vătămător nu va fi nimic de învinuit. Cât nu uiți de greutăți, vei fi ferit și de blamare.

    Cât timp nu faci nici o greșeală nu ești nici învinuit, și câtă vreme rămâi conștient de numeroasele dificultăți pe care le ai de trecut, ești ferit și de riscul mândriei și de cel al risipei; depășești astfel orice motiv de blamare.


    Nouă la al doilea loc înseamnă:

    Un car mare de încărcat. Poți întreprinde ceva. Fără reproș.

    Marea avuție nu constă numai în abundența de bunuri de tot felul, ci și în utilitatea lor practică. Atunci pot fi folosite în diverse întreprinderi și sunt evitate încurcăturile și greșelile. Imaginea carului mare, unde se pot îngrămădi atâtea lucruri și cu care se poate călători până departe, se referă la ajutoare de nădejde, oameni aflați la înălțimea rolului ce le este încredințat; pot fi încărcați cu responsabilități grele, lucru absolut necesar în marile întreprinderi.


    Nouă la al treilea loc înseamnă:

    Un prinț oferă marea avere Fiului Cerului. Un om mărunt nu o poate face.

    Este calitatea deosebită a omului mărinimos a nu considera bunurile ca pe o proprietate personală, ci de a le pune la dispoziția suveranului, pentru a fi folosite, de fapt, de colectivitate. Un om meschin în sufletul său este cu totul incapabil de astfel de sentimente. Pentru un astfel de om, o mare avere se transformă în pagubă, degenerează, pentru că în loc de a o oferi, vrea să o păstreze numai pentru el.


    Nouă la al patrulea loc înseamnă:

    El face deosebire între el și aproapele său. Fără învinuiri.

    Dacă ai vecini bogați și puternici, aceasta îți poate crea probleme. De aceea este bine să nu te uiți prea mult în dreapta și în stânga și să eviți eforturile de a-i concura. Această atitudine te va feri de greșeli.


    Șase la al cincilea loc înseamnă:

    Omul cu inima deschisă și prietenos, dar care își păstrează totuși demnitatea, este norocos.

    Situația este deosebit de favorabilă. Fără nici o constrângere exterioară, ci pur și simplu datorită unei atitudini firești, ajungi foarte apropiat de oameni, cu care vei avea relații cu adevărat sincere. Totuși, din momentul prezenței unei mari averi, doar bunăvoința nu mai este suficientă, deoarece poate fi însoțită de insolență, iar aceasta din urmă trebuie ținută în frâu de demnitate.


    Nouă sus înseamnă:

    Este binecuvântat de cer. Noroc. Nimic care să nu fie avantajos.

    Este respectat cu venerație înțeleptul care se ține departe de agitația lumii și cel care, în plină putere și bogăție, rămâne un om modest. Cei ce fac așa sunt favorizați de cer și totul le merge bine.

    Confucius spune referitor la aceasta: «A binecuvânta înseamnă a ajuta. Cerul ajută ființa abandonată Lui; oamenii îl ajută pe cel sincer. Cel ce s-a abandonat Cerului, care merge pe calea sincerității, care respectă oamenii merituoși, acela este binecuvântat. El va avea noroc și nimic dezavantajos nu va fi în acel noroc».

    Note

    1. Cel care, ocupând un loc înalt, este totuși umil și blând, vede venind spre el toate lucrurile.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA


    Abonament la Secțiunea Filozofie și Religie

    Anumite pagini din această secțiune pot fi accesate numai de către abonații la Secțiunea Filozofie și Religie. Abonamentul vă permite să accesați toate resursele din secțiune.

    Preț: 135 lei / 3 luni

    Adaugă în coș

    Prețul afișat acoperă un abonament pe trei luni.